Tudorel Toader nu este în țară, Augustin Lazăr nu știe ce se întâmplă

| 26 sep, 11:08

Tudorel Toader anunța pe 25 august că declanșează procedura de evaluare a lui Augustin Lazăr și că rezultatele "vor fi făcute publice în termen de cel mult 30 de zile". Termenul s-a scurs, iar Tudorel Toader nu a comunicat nimic.

Tudorel Toader a surprins pe toată lumea, sâmbătă, 25 august, atunci când a anunţat, printr-un mesaj postat pe pagina lui de Facebook, că declanşează "procedura legală pentru evaluarea activității manageriale desfășurată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție".

De atunci și până acum, Tudorel Toader a mai oferit o singură reacție pe acest subiect. Luni, 24 septembrie, ministrul Justiției a scris pe Facebook: "CSM a transmis către MJ situaţia evaluărilor procurorului general". Câteva minute mai târziu, a revenit cu un post scriptum bizar, la aceeași postare, în care preciza că Lazăr "nu a fost supus niciunei evaluări".

De aceea, realitatea.net i-a solicitat lui Tudorel Toader și ieri, și astăzi să ofere o poziție oficială, întrebarea fiind ce se întâmplă cu evaluarea lui Augustin Lazăr. Ministrul Justiției a evitat să ofere vreun răspuns până la momentul redactării acestei știri.

Tudorel Toader este plecat din țară, fix în aceste zile. Conform agendei oficiale, pe 24 și 25 septembrie, Tudorel Toader a fost la Podgorica pentru o vizită de lucru (s-a întâlnit cu ministrul Justiției și cu procurorul șef al Muntenegrului), iar de ieri, 26 septembrie, Tudorel Toader este la Bruxelles, unde s-a alăturat delegației guvernamentale conduse de prim-ministrul Viorica Dăncilă.

 

Articolul integral pe REALITATEA.NET

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ