Turcan: Salariul minim pe economie este mic, dar trebuie crescut predictibil, în funcţie de productivitate

| 12 iun, 00:17

Raluca Turcan a afirmat, vineri la Deva, că salariul minim pe economie este mic, dar el trebuie să crească într-o manieră predictibilă, astfel încât să poate fi susţinut pe termen lung, în corelare directă cu productivitatea muncii.

„Consider că în România nivelul salariului minim este mic, dar, în acelaşi timp, acesta trebuie crescut într-un mod predictibil astfel încât mediul economic să-l poată susţine pe termen lung şi să crească direct proporţional cu productivitatea muncii. De aceea, o componentă importantă a activităţii mele la Ministerul Muncii o reprezintă discuţiile cu angajatorii, astfel încât să găsim varianta cea mai bună de ancorare a modalităţii de creştere a salariului minim în România în funcţie de sustenabilitatea mediului economic”,a explicat ministrul Muncii, vineri la Deva.

Ea a mai spus că vrea o creştere a productivităţii muncii şi a numărului de investiţii pentru a fi posibil un nivel mai bun în ceea ce priveşte salarizarea.
„Îmi doresc ca în România investitorii să ajungă să folosească materie primă din România, componente produse în România cu valoare adăugată mare, astfel încât şi partea de productivitate a muncii să crească, în timp. Aceasta este misiunea pe care noi ne-o asumăm la nivelul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale ca, pe partea de ocupare, prin discuţiile cu angajatorii, prin facilităţile şi sprijinul acordat angajatorilor, prin coordonarea mai multor angajatori la nivel de judeţe sau la nivel de ţară, să reuşim să creştem numărul investiţiilor în România, numărul locurilor de muncă şi nivelul salarizării”, a completat Turcan.
Aceasta a susţinut nevoia digitalizării în ceea ce priveşte relaţiile între angajaţi, angajatori şi instituţiile statului, dar şi una pentru casele de pensii, astfel încât ele să poată introduce în format digital dosarele de pensii.
Ministrul Muncii a efectuat o vizită de lucru, vineri, în judeţul Hunedoara.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ