Turcan: Reașezarea pensiilor din sistemul judiciar nu se poate face decât împreună cu acesta

Reașezarea pensiilor din sistemul judiciar nu se poate face decât împreună cu acesta, afirmă deputata PNL Raluca Turcan, menționând că orice altă variantă va fi declarată neconstituțională și ar duce la blocarea sistemului.
'Ca să fie foarte limpede: așa cum este construit sistemul constituțional în România, reașezarea pensiilor din sistemul judiciar nu se poate face decât împreună cu acesta. Altfel, orice variantă va fi declarată neconstituțională și ar putea conduce la blocarea unui sistem vital pentru România. Nu sunt însă motive de disperare, căci reașezarea pensiilor se poate realiza, dar subliniez: de comun acord cu sistemul judiciar. Din reacțiile societății, beneficiarii nu au cum să nu realizeze faptul că actuala situație prelungește în societate un sentiment acut de inechitate', a scris pe Facebook Raluca Turcan, vicepreședinte al Camerei Deputaților.
Ea a menționat că în mandatul său de ministru al Muncii a început această reformă, pe care a inclus-o și în PNRR, ca o condiționalitate pentru obținerea de fonduri pentru România.
'Atât premierul Ilie Bolojan, cât și președintele Nicușor Dan au autoritatea și credibilitatea necesare pentru a obține un acord asupra unei variante de reformă. Salut asumarea rolului de mediator de către Președintele României, este un pas important către o concluzie a acestui vechi conflict din societate', a mai transmis Turcan.
Raluca Turcan a arătat că pentru ea 'acest moment are o încărcătură personală și profesională'.
'Dacă nu introduceam reforma pensiilor speciale în PNRR, ca obligație direct legată de accesarea fondurilor europene, e greu de crezut că s-ar fi produs vreo schimbare reală. Elementul de noutate propus de premier - vârsta de pensionare de 65 de ani, similară cu cea din sistemul public pentru cei care îndeplinesc condițiile de pensie specială - este un pas important spre alinierea la principiul echității. Iar măsura tranzitorie propusă contribuie la evitarea unui val de pensionări bruște', a adăugat Turcan.
Ea a susținut că 'justiția este un pilon esențial al statului de drept', iar 'abordarea trebuie să fie una responsabilă, echilibrată, umăr la umăr, din partea celor mai importanți reprezentanți ai statului'.
'Mulți beneficiari ai acestui sistem, deși știu că o parte importantă din pensie este necontributivă, au preferat subminarea oricărui efort de reașezare a pensiilor pentru justiție, pentru a amâna acest demers la nesfârșit. Reașezarea pensiilor din sistemul judiciar nu poate fi evitată, iar beneficiarii trebuie să fie parte din soluție!', a mai transmis Raluca Turcan.
Premierul Ilie Bolojan a anunțat marți că, printr-un proiect legislativ, se propune creșterea vârstei standard de pensionare a magistraților la 65 de ani.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ

x