ULUITOR! Eugen Teodorovici, chirie uriaşă de la mama lui

| 31 mar, 08:14

Noului ministru de Finanţe, Eugen Teodorovici, îi place să investească în case. Pentru că o astfel de pasiune este greu de întreţinut cu o slujbă de la stat, Teodorovici îţi plăteşte creditele enorme prin mijloace interesante. Astfel, ministrul percepe o chirie de 5000 de euro pe lună de la mama sa.

Potrivit ultimei declarații de avere semnate de Orlando Teodorovici, cea din 2014, pe anul fiscal 2013, ministrul a câștigat 64.366 de lei și a avut rate la bănci pentru credite cumulate de 812.000 de euro.

Singurul venit suplimentar declarat de ministru e cel din chiria unui imobil care-i bagă în buzunar 5.000 euro/lună.

Una dintre casele lui Teodorovici se află pe strada Crişana nr. 21 şi are 440 de metri pătraţi. Imobilul a fost închiriat până în 2013 către SC Casa Marieaan SRL, pentru un restaurantul Casa Marieaan.

Firma a fost înființată în 2008 și are unic asociat pe Sofia Costache, fosta soacră a ministrului Teodorovici. Şi în momentul de față, al doilea număr de telefon care apare pe internet la contactul firmei este cel al actualului ministru.

În 2011, proprietarul şi chiriaşul (soacra sa) au ajuns la proces. Abia în 2013 a fost încheiat procesul și casa ministrului a fost eliberată. În același an, soții Teodorovici au și divorțat.

Citeşte şi: Ce i-a transmis Klaus Iohannis lui Eugen Teodorovici la depunerea jurământului

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
31 mar, 08:57
ELENA
JOB-UL MOMENTULUI
!Doriti sa va alaturati unui proiect de lucru online, pentru piata nationala si internationala? Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ