Un număr de 10.000 de firme şi minimum 15.000 de locuri de muncă ar putea fi înfiinţate prin programul Start-Up Nation

| 26 apr, 14:38

Programul antreprenorial Start-Up Nation ar putea duce la înfiinţarea unui număr de 10.000 de firme noi şi la 15.000 - 20.000 de locuri de muncă, a declarat, miercuri, Ilan Laufer, secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, în cadrul unei conferinţe pe tema antreprenoriatului feminin, organizată de ziarul Bursa.

Potrivit acestuia, bugetul total al programului este de 1,7 miliarde de lei, iar grantul maxim pe care îl poate primi un proiect este de 200.000 de lei. 

"Programul a trecut de votul final din Parlament şi a fost trimis spre promulgare preşedintelui ţării", a spus Laufer. 

Sesiunea de înscrieri ar putea fi demarată în a doua parte a lunii mai, iar înscrierea se va face online, urmând ca o aplicaţie software să îi arate în timp real celui care se înscrie punctajul pe care îl are. 

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a lansat în dezbatere, pe 23 februarie, proiectul Hotărârii Guvernului privind aprobarea normelor de implementare a OUG nr. 10/2017 pentru pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, Programul 'Start-up Nation-Romania'. 

Acest program prevede că IMM-urile înfiinţate după 30 ianuarie 2017, care au minimum un angajat cu normă întreagă şi activează în diferite sectoare de producţie pot aplica pentru ajutorul de minimis. 

'Prin acest program se urmăreşte crearea, în cadrul mediului de afaceri autohton, a unei noi generaţii de oameni de afaceri, capabili să acţioneze la nivelul cerinţelor Pieţei Unice', se arată în nota de fundamentare a actului normativ. 

Programul urmăreşte creşterea numărului de afaceri şi revigorarea mediului economic, creşterea numărului de salariaţi, reducerea numărului de şomeri şi creşterea consumului. 

Evaluarea planului de afaceri se realizează online de către o aplicaţie software.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ