Unde îşi vor petrece românii sărbătorile de iarnă: Cea mai SCUMPĂ vacanţă vândută până acum costă 25.000 euro

| 09 noi, 11:36

Peste 10.000 de români își vor petrece sărbătorile de iarnă în zone exotice de pe alte continente și, cu toate că destinațiile de plajă rămân în topul preferințelor, cererea de circuite turistice este în continuă creștere, apreciază reprezentanții agențiilor de turism.

Tariful unui sejur la plajă în destinații precum Republica Dominicană sau Cuba începe de la 2.250 de euro/persoană și poate ajunge până la 2.930 euro/persoană.

Cele mai numeroase cereri s-au înregistrat pentru excursii în țări precum Cuba, Maldive, Republica Dominicană, Thailanda, Mexic sau Statele Unite ale Americii.

De asemenea, conform reprezentanților agenției de turism Eturia, au existat și cereri speciale, precum croazierele în Sydney în noaptea de Revelion, pentru a vedea focurile de artificii din apropierea Operei, sau cina festivă dintre ani direct pe plajă, pe una dintre insulele-atol din Maldive.

Cea mai scumpă vacanță vândută până acum de Revelion în 2015 a fost un circuit de două săptămâni în Argentina și Brazilia, pentru un cuplu, în valoare de 25.000 euro, cu zboruri la business class.

În cazul circuitelor cum sunt cele în Argentina, Vietnam, SUA sau Mexic, tarifele încep de la 2.270 euro/persoană și pot ajunge la 5.000 euro/persoană, în funcție de complexitatea sejurului și numărul de zile. Pentru cei ce preferă să dea și un aer de aventură vacanței, un safari de Revelion în Kenya ajunge la 2.590 euro/persoană.

,,Anul acesta am avut o creștere de 15%, iar perioada cea mai bună pentru vânzări la pachetele de iarnă începe din octombrie. Se simte apetitul crescut al românilor pentru destinațiile îndepărtate și din ce în ce mai mulți turiști doresc să își facă sărbătorile de iarnă în locuri cu clima caldă', a spus Sorin Stoica, directorul Eturia.

Analizele agențiilor de turism arată că românii plătesc, în medie, între 1.500 și 3.500 euro pentru o vacanță exotică de Revelion.

O altă destinație preferată de români este Africa de Sud datorită experienței culturale și a mozaicului rasial ce a dat zonei numele de 'Țara Curcubeului'. Cape Town, Capul Bunei Speranțe, Johannesburg și Kruger Park sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute atracții turistice pentru un Revelion în Africa de Sud. Prețul pentru o astfel de vacanță începe de la 1.995 euro/persoană.

Interesul românilor pentru vacanțe cu destinații deosebite, cu vegetație luxuriantă și plaje exotice este în continuă creștere. Mexic&Cuba, Africa de Sud, Zanzibar, Madagascar, Kenya, dar și Singapore&Bali ori Maldive sunt câteva dintre cele mai căutate vacanțe, arată statisticile Paralela 45.

'Romanii rămân impresionați de aceste destinații. Se întorc cu povești deosebite care reușesc să influențeze și pe alți iubitori de călătorii să aleagă asemenea destinații în defavoarea vacanțelor deja cunoscute de români', spune Alin Burcea, prim-vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism.

Costul unui Revelion în Singapore și Bali începe de la 1.895 euro/persoană. Pentru un Revelion în care să se bucure de priveliștea deosebită a insulelor tropicale și facilitățile unei stațiuni moderne, românii plătesc începând de la 2.590 euro/persoană.

De asemenea, Revelioanele în Dubai sunt printre favoritele românilor iar cei care au optat pentru pachete de lux au vârste cuprinse între 30 și 45 ani, au venituri peste medie, călătoresc în cuplu, de obicei, și își rezervă mai multe vacanțe pe an. Preferă hotelurile de lanț, unele situate pe plajă, care în Emirate depășesc standardele internaționale de lux și servesc la hotel doar micul dejun, pentru a se bucura de tot ce poate oferi Dubaiul în materie de gastronomie.

Pe de altă parte, datorită cererii foarte mari, au fost create pachete speciale de Anul Nou pentru Senior Voyage. La mare căutare printre seniori sunt Revelioanele petrecute pe Coasta de Azur, zona Napoli-Sorrento, Sicilia, Toscana sau Veneția. În noaptea de Anul Nou, turiștii au parte de cine festive, cu bunătăți din gastronomia locală, muzică, dans și alte surprize.

Călătoriile din perioada sărbătorilor de iarnă încep în noiembrie cu piețele de Crăciun, celebre în toată Europa. Sunt târguri impresionante, organizate în orașe faimoase precum Viena, Praga, Budapesta, Bruxelles, München, Nürnberg, Dresda sau Paris.

De Crăciun, cei mai mulți români aleg să petreacă alături de familie, în țară, cererea pentru programele pe România fiind cu 20% mai mare decât pentru alte destinații. Pachetele turistice pe Maramureș, Bucovina, Apuseni, Valea Prahovei sau Brașov sunt cele mai solicitate în această perioadă, conform datelor Christian Tour.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ