Ungaria: Protejarea minorităţilor, interes comun pentru unguri şi români

| 13 aug, 2013

Ungaria şi România au un interes comun în ceea ce priveşte protejarea minorităţilor etnice, iar Ungaria este dedicată unui dialog constructiv cu România pe această temă, potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii de MAE ungar, preluat de agenţia MTI.

Ambasadorul ungar Oszkar Fuzes a transmis această poziţie Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti, conform aceleiaşi surse. Fuzes a explicat că Ungaria este dedicată menţinerii stabilităţii regionale şi garantării drepturilor omului şi drepturilor minorităţilor etnice.

Potrivit MTI, ministerul ungar de Externe a reacţionat astfel la remarcile făcute de preşedintele român Traian Băsescu, care a declarat, ieri, la lucrările celei de-a XI-a ediţii a Universităţii de Vară de la Izvorul Mureşului, că Ungaria a devenit un "focar de instabilitate" în ceea ce priveşte tratamentul minorităţilor şi că România îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei. Referitor la evenimente culturale la care a asistat "toată protipendada politică a Ungariei", Băsescu a spus că s-a depăşit limita.

În context, diplomaţia ungară a subliniat că guvernul de la Budapesta sprijină constant solicitările etnicilor ungari din România exprimate în mod democratic şi în concordanţă cu normele şi practicile europene.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ