USR: Mai puţin de un sfert din voucherele sociale au fost distribuite

| 05 iul, 17:09

Mai puţin de un sfert din cardurile pe care va fi încărcată suma de 250 de lei au fost distribuite până în prezent, iar dacă se menţine ritmul actual, acordarea voucherelor sociale se va încheia prin septembrie-octombrie, susţine USR.

 

"După luni la rând în care liderii PSD şi PNL s-au lăudat cum iau ei măsuri ca să-i ajute pe români să facă faţă creşterii explozive a preţurilor, Guvernul Ciucă îşi dovedeşte, din nou, incompetenţa absolută: a distribuit, până acum, mai puţin de un sfert din cardurile pe care va fi încărcată suma de 250 de lei, echivalentul a circa 4 lei/zi. În ritmul actual de împărţire a cardurilor, sunt toate şansele ca acordarea voucherelor să se încheie undeva prin septembrie-octombrie, deşi ajutorul a fost promis începând cu luna iunie", precizează sursa citată.
USR invocă un comunicat de pe site-ul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, conform căruia, "până în prezent, Compania Naţională Poşta Română a reuşit să livreze peste 350.000 de carduri,", iar "până la 1 iulie, 500.000 de români" vor intra în posesia lor.
"Cu alte cuvinte, până în acest moment, mai puţin de un sfert din vouchere au ajuns la cei care au nevoie de ele. Iar dintre cei care au primit cardurile, nu toţi au încasat şi banii, pentru că acelaşi minister spune că, după primirea cardurilor, mai durează 7-10 zile până când să şi intre efectiv suma de 250 de lei, acordată o dată la două luni pentru a putea cumpăra alimente de bază şi mese calde", reiese din comunicat.
Deputata USR Oana Ţoiu atrage atenţia asupra faptului că beneficiarii voucherelor sunt familii monoparentale, familii cu minimum doi copii în întreţinere şi sub 600 de lei venit lunar/membru sau alte persoane vulnerabile.
"Sub presiunea inflaţiei record, Guvernul a refuzat să scadă taxarea pe salariile mici şi să indexeze pensiile contributive cu inflaţia, dar a promis în loc 'vouchere la tot poporul' de 4 lei/zi. Nici exact cui are nevoie, nici suficient, dar măcar se lăudau că repede. Şi PSD, şi PNL au promis că pe 1 iunie oamenii vor avea banii în conturi. Apoi, 1 iunie a devenit 1 iulie. Pentru ca acum să aflăm că voucherele nu au ajuns nici măcar la un sfert din cei cărora li se promisese", declară Oana Ţoiu, membră în Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor.
Ea consideră că ar fi fost de preferat menţinerea programului "Masă caldă", destinat persoanelor vârstnice sau fără adăpost, şi să fie folosite tichetele sociale electronice distribuite deja.
USR le cere liderilor coaliţiei să explice public neconcordanţele privind numărul de beneficiari ai voucherelor sociale.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ