USR: PSD şi PNL mint că vor să îi ajute pe românii din Diaspora să voteze

| 30 ian, 18:43

Cu doar câteva luni înainte de alegerile europarlamentare, PSD şi PNL se prefac că vor să vină în sprijinul românilor din diaspora şi să faciliteze procesul de vot, au transmis reprezentanţii USR. De fapt, PSD şi PNL blochează de luni de zile în Parlament un proiect USR care îmbunătăţeşte procesul de vot la alegerile europarlamentare, pentru ca românii care trăiesc şi muncesc în alte ţări să nu mai fie supuşi la umilinţele din 2019.

Potrivit comunicatului de presă al partidului, cele mai importante propuneri din proiectul legislativ depus de parlamentarii USR de Diaspora, Radu Mihail şi Iulian Lorincz, sunt legate de:

- posibilitatea de a vota prin corespondenţă;
- deschiderea mai multor secţii de votare în Diaspora;
- extinderea procesului de votare pe durata a două zile (sâmbătă şi duminică);
- posibilitatea ca listele electorale suplimentare să poată fi generate în mod electronic (la fel ca la alegerile parlamentare şi prezidenţiale);
- folosirea sistemul electronic SIMPV pentru împiedicarea votului multiplu;
- posibilitatea ca toţi cei aflaţi la coadă pentru a vota, în şi în faţa secţiei de votare la ora 21:00, să-şi poată exercita dreptul de vot.
Propunerile USR pentru modificarea votului la alegerile europarlamentare au fost validate în practică, fiind folosite cu succes la ultimele alegeri parlamentare şi prezidenţiale. Iniţiativa a fost însă respinsă de PSD, PNL şi UDMR în Senat şi este blocată de patru luni în Camera Deputaţilor, mai indică sursa citată.
USR a mai făcut o încercare, astfel încât orgoliile politice să nu blocheze votul din diaspora. Radu Mihail, liderul grupului USR din Senat, le-a solicitat liderilor grupurilor parlamentare PSD, PNL şi UDMR, într-o scrisoare trimisă în urmă cu o săptămână, să devină coiniţiatori ai unui nou proiect legislativ comun, care să rezolve odată pentru totdeauna problema cozilor la secţiile de votare din străinătate. Nu a primit niciun răspuns, deci îngrijorarea lui Ciolacu şi Ciucă este ipocrizie pură.
USR atrage atenţia că, în absenţa adoptării unor modificări la legislaţia electorală, dezastrul de la alegerile din 2019 se va repeta, conchide sursa menţionată.
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a confirmat marţi, la sediul partidului, discuţiile privind două zile de vot în diaspora. Acesta a declarat că au fost colegi ai lui care au avut propunerea, dar au fost şi colegii de la PNL, pentru a nu se crea o emoţie în diaspora

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ