Vanghelie: Experiența cu cătușele umblate în fața televizoarelor m-a ajutat și ”știu ce trebe și cum trebe făcut”

| 07 apr, 15:57

Grație experienței pe care o are în a se plimba cu cătușe prin fața televizoarelor, Marian Vanghelie consideră că are suficientă experiență pentru a arăta României cum să urmeze o linie democratică și europeană. Așa s-a lăudat fostul primar al Sectorului 5 în cadrul unei conferințe. Acesta a susținut că este nevoie de o reformare a Justiției și, cum în patru luni a devenit un adevărat expert în Drept, poate oferi el câteva idei în acest sens.

”Cred că am căpătat experiența necesară, nu neapărat politică, organizatorică, ci de a merge cu cătușele prin fața dumneavoastră și a românilor. Prin experiența politică și organizatorică pe care o am, dar și prin puterea de a influența - sunt foarte atent ce spun, să nu se facă vreun denunț și de pe aici - pozitiv mulți colegi din PSD să nu mai stea ascunși, să vorbească și să vină alături de noi, veți fi surprinși de ce vom realiza.

Nu sunt unul din marii lideri europeni ai acestei țări, dar sunt unul din oamenii care poate strânge mulți oameni de calitate, oameni din zona sindicală, din zona intelectuală, oameni cu influență pozitivă și oameni tineri ce vor să facă ceva. Nu tuturor le e frică să facă politică și să vorbească.

Eu vreau să spun în continuare lucuruilor pe nume cu același curaj.

Da, acum. Acum pentru că dacă nu le spun acum și stau cu capul plecat, se va înțelege că așa sunt lucrurile și asta e normalitatea. Nu mă interează să mă lupt pentru mine, mă interesează să nu se mai întâmple asemenea lucruri nimănui în România și să încercăm să rugăm Parlamentul să discutăm în fiecare zi la tribună, până când toți vor înțelege din Parlament că trebuie să se schimbe acele Coduri, în sensul în care a spus Curtea Constituțională, nimic mai mult. Avem nevoie să le dăm puterea colegilor din Parlament să vadă că în viața reală sunt mai mulți oameni cu curaj.

Cred că experiența cu cătușe umblate în fața televizoarelor... știu exact ce trebe și cum trebe făcut pentru ca această țară să se ducă în linia democratică și europeană în toate domeniile, cum zic cei de la Consiliul Europei”, a declarat Marian Vanghelie.

Acesta a susținut că este necesară scoaterea procurorilor din rândul magistraților și definirea lor ca avocați ai statului.

”Am început să citesc și din Drept, că nu am ce face. Am devenit specialist. Patru luni te face să să înveți orice și nu e de râs, e de plâns. E de bun simț ca să discutăm despre scoaterea procurorilor din rândul magistraților și definirea lor ca avocați ai statului cu drepturi egale cu avocații cetățeanului. E un lucru firesc. Am senzația când mă duc în fața instanțe, după patru luni de arest preventiv, șase luni de arest la domiciliu și alte luni sub control judiciar, că nu sunt Marian vanghelie care ar trebui să fiu”, a mai spus acesta.

Cât despre PSD, partidul din care a plecat, Vanghelie a declarat pentru B1 TV că ”se îndreaptă într-un stâlp, nu au ochelari sau nu știu ce se întâmplă”.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ