Veste URIAŞĂ pentru Mihai Neşu! Ar putea avea şansa să meargă din nou

| 27 dec, 16:56

Mihai Neşu, fostul fotbalist al Stelei şi al echipei naţionale, ar putea avea şansa să meargă din nou. Ţintuit într-un fotoliu rulant din mai 2011, când a suferit un teribil accident la un antrenament al echipei FC Utrecht, la care era legitimat, "Bichonul" a încercat tot ce se putea, dar tot nu a reuşit să facă prea mari progrese pe calea recuperării.

După accidentul în urma căruia a rămas paralizat, după ce s-a despărţit de soţia sa, care îi fusese alături încă de când erau amândoi în liceu, şi după ce şi-a pierdut ambii părinţi, îmbolnăviţi de supărare din cauza dramei fiului lor, Mihai Neşu pare să aibă în sfârşit o şansă.

Medicul Ion Alexie, stabilit în SUA, spune că Neşu va intra într-un program destinat refacerii persoanelor aflate în situaţia sa, potrivit libertatea.ro

Neşu a fost de acord ca, prin intermediul dr. Ion Alexie, bunul lui prieten, dosarul său medical să fie trimis la clinica Invivo Therapeutics, din Cambridge (Massachusets). "Nu discutăm despre ceva care se va întâmpla acum, într-o zi sau o lună. Dar cu răbdare, minunea la care sperăm toţi s-ar putea realiza. Proiectul se va derula, cel mai probabil, din septembrie anul viitor. Medicii din SUA au promis să includă dosarul lui Mihăiţă la «prioritari »", a dezvăluit dr. Alexie, fost medic personal al regretatului Michael Jackson.

Medicii de la Invivo au obţinut rezultate în tentativa de a vindeca bolnavi cu leziuni cronice la măduva spinării. Testele au fost pozitive. Din 2014, specialiştii de peste Ocean au început să trateze oficial persoane care au suferit accidente.

Planul medicilor îi vizează şi pe bolnavii cronici, categorie în care se încadrează Neşu. Actualmente, procedura chirurgicală se efectuează doar la Cambridge.

"E ceva unic, bazat pe implantul unui polimer special cu sau fără celule stem. Mihai nu va plăti nici un ban pe tratament. Dacă tratamentele vor da rezultatele dorite, Mihai va avea ocazia să meargă din nou. În astfel de situaţii, merită să rişti, pentru că nu există alternativă!", spune medicul Alexie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ