Vestea pe care românii o aşteptau de 20 de ani. Începând de astăzi NU mai este INTERZIS

| 26 oct, 2013

Românii se pot trata de astăzi în spitalele din străinătate, iar tratamentele vor putea fi decontate de la stat, scrie gândul.info.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Buşoi, afirmă că aceste tratamente nu vor fi decontate integral. „Serviciile vor fi decontate la preţurile din ţară. În plus, rambursarea se va face numai dacă serviciul medical este inclus în pachetul de servicii de bază din România”, a precizat şeful CNAS.

Pentru a le fi decontate serviciile medicale suportate într-un spital dintr-o ţară membră UE, românii trebuie să achite costurile tratamentului şi să ceară factură, iar mai apoi, prin CNAS, îşi vor putea recupera o parte din bani.

Astăzi intră în vigoare Directiva Europeană 2011/24 care permite asiguraţilor europeni să se trateze în orice ţară UE. „În calitate de deputat în Parlamentul European în perioada 2007-2012, am contribuit la îmbunătăţirea textului directivei privind asistenţa medicală transfrontalieră şi am susţinut adoptarea acestui act legislativ, aceasta asigurând cadrul legal pentru a fi garantate drepturile cetăţenilor europeni de a beneficia de servicii medicale în toate ţările Uniunii Europene”, a menţionat Buşoi.

Preşedintele CNAS a spus că, în practică, prevederile esenţiale ale Directivei 24 sunt deja aplicate în România, conform Ordinului preşedintelui Casei Naţionale  de Asigurări de Sănătate  nr. 729/17.07.2009, art.8. „În baza acestui Ordin,  asiguraţii care se deplasează într-un stat membru al Uniunii Europene cu scopul de a primi tratament medical, fără aprobarea prealabilă a casei de asigurări de sănătate unde sunt luaţi în evidenţă ca persoane asigurate, beneficiază de rambursarea contravalorii serviciilor medicale la nivelul tarifelor din România, fără a depăşi contravaloarea în lei a serviciilor achitate de asigurat”, a precizat Cristian Buşoi.

 

Directiva le permite românilor să se trateze inclusiv la spitalele private din străinătate

Şeful de la Casă consideră că aplicarea acestei directive reprezintă un mare avantaj pentru românii care vor să se trateze în străinătate. „Marele avantaj este că nu va mai fi nevoie de autorizare prealabilă decât pentru tratamentele scumpe sau care implică o spitalizare pe timp mai îndelungat. Prin urmare, toate tratamentele medicale care se vor face în străinătate se vor putea face fără a fi nevoie de aprobarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate sau a Ministerului Sănătăţii”, a spus Buşoi.

Odată cu intrarea în vigoare a acestei directive românii pot beneficia de tratament în străinătate în orice spital vor, indiferent dacă e de stat sau privat. „Se va aplica aceaşi regulă ca şi la noi în ţară în privinţa spitalelor private. Adică, vor fi decontate, tot la preţul de România, doar dacă serviciile medicale sunt decontate parţial sau total de către statul respectiv”, a punctat preşedintele CNAS.

 

Cine va putea beneficia de pe urma acestei directive

Directiva se adresează tuturor românilor. În practică însă nu toţi vor putea beneficia de pe urma ei, ci doar cei care au venituri peste medie. "Această directivă nu are nimic în comun cu formularul E112, în cazul căruia toate costurile sunt acoperite de către stat şi de care pot beneficia doar românii care suferă de afecţiuni care nu pot fi tratate la noi în ţară”, a explicat Cristian Buşoi.

Costurile ridicate reprezintă motivul pentru care românii nu se vor înghesui să se trateze în străinătate. Mai concret, un român decide să se opereze de glaucom (nr. afecţiune oculară) la Spitalul General din Viena. În această unitate sanitară costul intervenţiei se ridică la peste 1.600 de euro. În România operaţia costă un pic peste 800 de euro. Astfel, statul îi va deconta doar cei 800 de euro, pentru că la atât este estimată intervenţia la noi în ţară.

„Consider că această directivă nu este discriminatorie. Întradevăr, există spitale în Europa unde costurile serviciilor medicale sunt destul de ridicate, dar preţurile ţărilor din jurul României sunt asemănătoare cu cele practicate la noi în ţară”, a precizat Buşoi.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ