VICTOR PONTA: Duminică definitivăm în Coaliţie structura Guvernului restructurat

| 13 dec, 2014

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Victor Ponta, a declarat că în cursul zilei de duminică va avea loc o întâlnire a liderilor Coaliţiei pentru definitivarea structurii noului Cabinet restructurat.

'Mâine (duminică - n.r.) o să ne întâlnim pentru a definitiva structura Guvernului şi persoanele pe care le vom propune. Astăzi lucrăm la agenda de acţiuni prioritare pe care ieri am prezentat-o într-o formă, e adevărat, sintetică, şi pe care astăzi trebuie să o finalizăm', a declarat Victor Ponta la sediul PSD, la finalul Comitetul Executiv Naţional al Organizaţiei Femeilor Social-Democrate.

Întrebat dacă au existat neînţelegeri în discuţiile de până acum între liderii coaliţiei de guvernare privind noua structură a Executivului, respectiv de faptul că Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) ar fi deranjată de cerinţele Partidului Liberal Reformator (PLR), Ponta a precizat: 'Sunt informaţii false, dar fiind atât de frumoase, nu trebuie să fie şi adevărate'.

Despre o eventuală solicitare a PLR privind crearea unui portofoliu al Economiei, care să includă şi Departamentul Energiei şi IMM-urile, premierul a spus: 'Mâine o să avem această discuţie'. La fel a răspuns prim-ministrul şi când a fost întrebat în legătură cu numărul de vicepremieri ai Guvernului restructurat. 

'Astăzi concretizăm ceea am discutat ieri şi anume ce vrem să facem la guvernare în următorii doi ani. Noi credem că este foarte important să le spunem oamenilor ce vrem să facem pentru infrastructură, pentru agricultură, pentru educaţie, după care o să vă răspundem şi dumneavoastră legat de oameni', a declarat premierul. 

Social-democraţii se reunesc duminică în şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN), prilej cu care preşedintele PSD, prim-ministrul Victor Ponta, va prezenta formula Cabinetului restructurat.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ