Victor Ponta: România îşi permite reducerea fiscalităţii pentru presă

| 22 ian, 19:22

Premierul Victor Ponta a anunţat, joi, că România şi-ar putea permite în 2015 o reducere a fiscalităţii pentru presă şi a pledat pentru un acord politic în acest sens.

"M-am gândit şi am şi discutat, e una din deciziile majore pe care o putem lua într-un an neelectoral. 2015 poate fi un moment. Eu cred că printr-un tip de acord politic putem şi ne permitem un regim fiscal pentru tot ce înseamnă media- televiziune, presa scrisă, online. Cu un asemenea regim vreau să nu mai acceptăm ideea că unii fac evaziune fiscală, vorbesc în sens penal, nu plătesc de zece ani nicio taxă şi cei care plătesc nu rezista la competiţie", a spus Victor Ponta, într-un interviu acordat pentru Jurnalul.

Ideea unor facilităţi fiscale pentru mass-media a fost lansată în urmă cu o lună de Traian Băsescu.


"Cred că este esenţial ca în numele democraţiei, să se găsească soluţii fiscale pentru mass-media, pentru presă. Sistemul fiscal, pe de-o parte, dar şi realităţile economice, fac ca presa să fie mult prea încorsetată de interesele patronilor de presă. Un mediu fiscal favorabil presei este o soluţie care ar duce la redobândirea independenţei presei. Enunţ acest lucru şi nu voi insista pe el, deşi ca opozant s-ar putea să-mi fac o temă din acest lucru", spunea Traian Băsescu, în ultima sa conferinţă de presă, ca preşedinte al României.

Veniturile din publicitate pentru mass-media din România au cunoscut o scădere consistentă în ultimii ani, iar multe dintre titlurile consacrate, precum şi numeroase staţii de televiziune întâmpină dificultăţi financiare.

Citeşte şi: Studiu: Câți bani valorează piața de publicitate din România

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ