Victor Ponta şi Iurie Leancă au inaugurat lucrările de la gazoductul Iaşi-Ungheni

| 27 aug, 2013

Lucrările de construcţie la gazoductul Iaşi - Ungheni, care va interconecta România şi Republica Moldova, au fost inaugurate marţi în partea stângă a Prutului, în prezenţa premierilor Victor Ponta şi Iurie Leancă şi a comisarului european pentru Energie, Günther Oettinger.

Conducta de gaz va avea o lungime totală de 43,2 kilometri, dintre care aproximativ 32 de kilometri pe teritoriul României, un diametru de 508 centimetri şi va fi îngropată la o adâncime de 1,8-2,2 metri. Capacitatea maximă a gazoductului va fi de 1,5 miliarde de metri cubi anual, ceea ce reprezintă mai mult decât consumul anual de gaze al Republicii Moldova, conform Agerpres.

Însă, pentru ca această conductă să poată fi utilizată la capacitate maximă, Republica Moldova urmează să construiască o magistrală Ungheni-Străşeni, care va permite alimentarea cu gaz de la conducta Iaşi-Ungheni şi asigurarea consumului anual de gaze. Pentru aceasta sunt necesare investiţii de cel puţin 60 de milioane de euro, iar autorităţile de la Chişinău au declarat că acest proiect ar putea fi realizat în decurs de 4-5 ani.

Chişinăul speră că România va putea să-i livreze Republicii Moldova gaz la un preţ mai mic decât cel importat din Rusia, al cărui preţ este de aproximativ 400 de dolari pentru o mie de metri cubi.

Construcţia gazoductului reversibil Iaşi-Ungheni a fost agreată şi inclusă în Protocolul de colaborare moldo-român din 24 mai 2010 şi în Memorandumul dintre Ministerul Economiei al Republicii Moldova şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri al României din 25 octombrie 2010.

La 17 iulie 2012, fostul premier Vlad Filat şi omologul său român Victor Ponta au semnat o declaraţie comună privind cooperarea bilaterală în domeniul securităţii energetice, inclusiv realizarea gazoductului Iaşi-Ungheni şi a liniilor electrice de înaltă tensiune Suceava-Bălţi şi Iaşi-Ungheni.

"30 de km pe teritoriul României, încă 10 în Republica Moldova, 7 milioane din fonduri europene, restul din bugetul României. Ne vom vedem în decembrie să inaugurăm gazoductul", a declarar premierul Ponta.

"Mă bucur foarte mult că după multe vorbe frumoase pe care Moldova le-a primit de la Bucureşti şi de la Bruxelles, în sfârşit se întâmplă şi fapte. Proiectul pe care îl inaugurăm astăzi şi pe care toţi cei responsabili m-au asigurat că îl vor finaliza la timp, până la sfârşitul anului, iar la anul va fi dat în funcţiune, înseamnă fapte făcute cu sprijinul Bruxelles-ului, pentru că o parte din finanţare este asigurată de Comisia Europeană şi prezenţa comisarului Ottinger este semnificativă, că şi celelalte proiecte de infrastructură energetică între România, UE şi Moldova vor continua efortul guvernului de la Bucureşti care nu trebuie să dea Moldovei nici sfaturi, nici indicaţii, ci să muncească împreună cu guvernul din Moldova pentru a face viaţa oamenilor de pe cele două maluri ale Prutului mai bună decât este în acest moment", a mai spus premierul Victor Ponta.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ