Vlad Voiculescu: ”M-am cerut amendat. Îmi cer încă o dată scuze pentru o neatenţie vinovată!”

| 31 mar, 19:29

 

Vlad Voiculescu a anunţat că s-a cerut amendat, după imaginile apărute cu el în Parlament fără a purta mască de protecţie. Acesta şi-a cerut din nou scuze „pentru o neatenţie vinovată”.

 

 

„Este absolut necesar ca oamenii să respecte regulile, oamenii, companiile, partidele politice în ansamblul lor sau politicienii, este necesar atât să respecte regulile, cât şi să îndemne pe toată lumea să facă lucrul acesta. În sensul acesta, am luat legătura şi eu şi m-am cerut amendat. Voi contribui la bugetul statului şi îmi cer încă o dată scuze pentru o neatenţie vinovată de altfel”, a afirmat Vlad Voiculescu, într-o conferinţă de presă susţinută miercuri la Palatul Victoria, după şedinţa de Guvern.

Întrebat dacă a fost contactat telefonic de către premierul Florin Cîţu pentru a plăti amenda, ministrul Sănătăţii a răspuns: „Din câte ştiu eu, premierul nu dă amenzi. Nu a spus premierul că a contactat telefonic miniştrii. Miniştrii mai degrabă au contactat autorităţile menite să amendeze acolo unde este cazul. Voi primi amendă, vă asigur”.
Chestionat pe cine trebuie să suni ca să plăteşti o amendă, Voiculescu a replicat: „Cred că echipa mea a luat legătura cu cineva la poliţie sau la prefectură. Nu ştiu ce valoare are. Ştiu doar că voi primi o amendă. Sper să fie cât mai mică”.
Premierul Florin Cîţu a declarat, întrebat dacă nu există un dublu standard între cetăţeni şi miniştrii Vlad Voiculescu şi Raluca Turcan care au fost surprinţi fără mască în spaţiul public, că este o toleranţă zero cu privire la membrii Guvernului faţă de încălcarea măsurilor de protecţie sanitară. El a adăugat că le-a cerut celor doi să plătească amenda, potrivit News.ro.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a fost fotografiat luni, fără mască de protecţie COVID-19, pe holurile Parlamentului, relatează Ştirile Pro TV. El a precizat că era într-o conferinţă video şi şi-a dat jos masca pentru intervenţie şi că nu era nici o persoană la mai puţin de 10 metri. „Fără îndoială, am greşit şi toate criticile sunt justificate”, a conchis ministrul.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ