Voicu: Singurul referendum care contează este cel pentru aprobarea noii Constituţii
 
					Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, susţine că declaraţia preşedintelui Traian Băsescu privind declanşarea procedurii unei noi consultări populare privind Parlamentul este una populistă, punctând că singurul referendum care contează este cel pentru aprobarea Constituţiei în urma finalizării textului legii fundamentale.
"În opinia mea este o declaraţie tipic populistă", a declarat Voicu cu privire la anunţul preşedintelui Traian Băsescu  referitor la declanşarea procedurii unui nou referendum, care cuprinde  două întrebări - dacă românii doresc Parlament unicameral şi un  Legislativ cu 300 de membri.
 
El a adăugat că "procesul de revizuire a Constituţiei este un proces care a implicat o amplă dezbatere". 
 
"Comisia parlamentară condusă de domnul preşedinte Crin Antonescu a  iniţiat consultări nu doar în interiorul comisiei, ci şi cu specialişti  importanţi în drept constituţional, au avut loc dezbateri cu mass-media,  cu organizaţii neguvernamentale, cu cetăţenii. Este important de spus  că întreg procesul de revizuire a Constituţiei se va încheia cu un  referendum, care este de fapt un moment foarte important în care  cetăţenii se vor putea pronunţa nu doar pe cele două teme punctuale, ci  şi pe întreaga construcţie constituţională", a spus liberalul. 
 
Voicu a susţinut că referendumul care contează este cel referitor la modificarea Constituţiei.
 
"A organiza două referendumuri, la câteva săptămâni sau luni  distanţă, pentru că aşa s-ar desfăşura lucrurile în urma propunerii  făcute astăzi, ar însemna doar o risipă inutilă de resurse şi eu cred că  cel mai important referendum, singurul care contează, este cel pentru  aprobarea Constituţiei în urma finalizării textului", a spus Mihai  Voicu. 
 
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, marţi, că a declanşat  procedura unui nou referendum, care cuprinde două întrebări - dacă  românii doresc Parlament unicameral şi un Legislativ cu 300 de membri.
 
"Misiunea mea este să apăr interesele poporului român până la capăt.  De aceea, în această după-amiază, am declanşat procedura unui nou  referendum, cu două întrebări: dacă românii doresc Parlament unicameral  şi dacă doresc să aibă un Parlament cu 300 de membri. Sigur, procedura  este la început. Revizuirea Constituţiei nu s-a încheiat şi mai există  şansa ca plenul Parlamentului să vină la respect faţă de poporul român",  a spus şeful statului, într-o declaraţie susţinută la Palatul  Cotroceni.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
 
 
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
        