Vot final la moțiunea "Şi minciuna poată să ucidă". Prună se va adresa depuaților înainte de vot

| 18 oct, 11:40

Ministrul Raluca Prună se va adresa deputaţilor, marţi, la solicitarea sa, pe tema moţiunii simple privind justiţia, înainte de vot, a decis Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, informează agerpres.ro.

Într-o scrisoare adresată preşedintelui Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, ministrul Justiţiei a transmis scuze că, "din motive independente de voinţa" sa, nu a putut fi prezentă săptămâna trecută, în plen, la dezbaterea moţiunii simple iniţiate de PSD. 

"Doresc să am oportunitatea să mă adresez Parlamentului, cu precădere semnatarilor moţiunii simple, înainte de votul programat în şedinţa plenului din săptămâna 17 - 21 octombrie", afirmă Prună, în scrisoare.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis ca ministrul Justiţiei să vină în plen marţi, de la ora 11,30, a precizat secretarul forului legislativ, Marcel Ciolacu. Potrivit acestuia, marţi, de la ora 12,30, este programată o şedinţă de vot final, inclusiv pe moţiunea simplă pe justiţie. 

Social-democraţii au depus lunea trecută, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă pe tema justiţiei. Documentul, semnat de 80 de deputaţi PSD, este intitulat "Şi minciuna poată să ucidă". 

Demersul social-democraţilor fusese anunţat de liderul partidului, Liviu Dragnea, încă de duminică seara, el explicând într-o emisiune televizată că este "foarte grav că un membru al Guvernului afirmă public că a minţit judecătorii CEDO". Afirmaţia la care făcea referire Dragnea fusese făcută de ministrul Raluca Prună în şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii. Ministrul Justiţiei arăta atunci că a minţit la CEDO când a spus că a fost asigurat un buget pentru şapte penitenciare a câte 150 de milioane de euro, explicând că banii nu erau prevăzuţi în buget, ci doar pe hârtie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ