Adevărul despre familia Borgia

În Florența, familia Medici a cumpărat, mituit și șantajat oameni în stânga și în dreapta pentru a ajunge la putere; la Rimini, familia Malatesta pendula între o megalomanie autodistrugătoare și o brutalitate aproape patologică; la Milano, familia Sforza era la fel de cunoscută pentru înclinațiile sexuale cât pentru cruzimea politică. Însă în toată Italia, niciun nume nu trezea reacții mai puternice decât cel al familiei Borgia.

Astăzi, ne este imposibil să ne imaginăm o familie cu o reputație mai proastă cauzată de păcate și imoralitate, și cu greu s-ar găsi un membru al acestei familii care să nu fi căzut în capcanele puterii. Primul dintre membrii importanți ai familiei Borgia, Alfons de Borja (1378-1458), cunoscut mai degrabă drept Papa Calixt al III-lea, a fost descris de apropiații săi drept „scandalul epocii”, din cauza corupției ce i-a caracterizat anii la putere. Nepotul său, Rodrigo, care avea să devină și el papă sub numele de Alexandru al VI-lea, a avut o reputație chiar și mai proastă. Acuzat că și-a cumpărat alegerea ca pontif, Rodrigo Borgia avea să devină centrul unor zvonuri atât de dure încât diplomatul venețian Girolamo Priuli a ajuns să creadă că acesta „și-a dat sufletul și trupul diavolului”. Iar Johann Burchard, ca maestru de ceremonii al lui Alexandru VI, scria că:

Nu a rămas vreo crimă sau vreun act rușinos care să nu fie comis în public la Roma și în casa Pontifului. Cine n-ar fi oripilat de monstruoasele acte de desfrâu comise în mod deschis la el în casă, fără respect pentru Dumnezeu sau om? Violurile și actele de incest sunt nenumărate... și o mulțime de curtezane frecventează Palatul Sf. Petru, iar proxeneți și bordeluri se găsesc peste tot!

Încă și mai proastă a fost însă reputația copiilor lui Alexandru, iar comentariul lui Burchard, potrivit căruia aceștia erau „complet depravați” abia dacă reușește să descrie crimele cu care au fost asociați. Lucrezia (1480-1519), despre care s-a spus că s-ar fi culcat cu tatăl ei, era văzută drept o femeie ușoară, o ucigașă și o vrăjitoare. Iar despre Cesare (1475/6-1507) – cel mai chipeș, elegant și demn de dispreț dintre toți membrii familiei Borgia – s-a spus că și-ar fi ucis propriul frate într-o criză de gelozie, că s-ar fi culcat cu sora sa și că a început o campanie violentă de masacre și cuceriri cu scopul de a-și forma un regat din statele mici din Nordul Italiei.

Confruntați cu un asemenea portret de familie, pare greu de crezut că familia Borgia ar fi putut fi mai înfiorătoare de atât. Dar tocmai pentru că imaginea ce reiese din relatările contemporane e atât de dură, ne este la fel de greu să nu ne întrebăm dacă o asemenea reputație teribilă a fost întru totul justificată. A fost familia Borgia atât de rea?!

Astăzi, istoricilor le e greu să stabilească precis tot ce s-a întâmplat în spatele scenei politice în Roma renascentistă. Analizând documentele de epocă, e dificil să separi faptele reale de zvonurile și bârfele atotprezente. În ciuda acestui fapt, există dovezi suficiente care arată ca familia Borgia nu a fost atât de cumplită precum pare la prima vedere.

Pe de o parte, membrii familiei Borgia nu au fost, cu siguranță, personajele demonice pe care le prezintă sursele contemporane. Dincolo de relatările „colorate” oferite de observatori precum Burchard, Priuli, Machiavelli și Guicciardini, e clar că cel puțin o parte a reputației familiie era nemeritată. Acuzația de incest, spre exemplu, pare a fi complet lipsită de dovezi, precum și sugestia că Lucrezia ar fi otrăvit pe cineva. Deși a fost căsătorită de trei ori (pentru motive politice), ea a fost, după toate mărturiile, o femeie foarte cultivată și inteligentă, admirată de contemporanii săi.

La fel de lipsită de dovezi e și ideea că Cesare și-ar fi ucis fratele. Acesta nu ar fi avut nimic de câștigat de pe urma morții lui Juan Borgia, și – având în vedere că Cesare a fost obligat să renunțe la funcția de cardinal pentru a-și asuma îndatoririle seculare ale fratelui său – se poate argumenta că poziția familiei a fost chiar slăbită de pe urma incidentului. E mai plauzibil ca Juan să fi fost ucis din cauza unei aventuri amoroase terminate prost sau chiar la ordinul cardinalului Ascanio Sforza, un inamic declarat al familiei Borgia. Și mai puțin credibile sunt relatările despre presupusele petreceri ale familiei și orgiile organizate chiar în Palatul Apostolic.

Pe de altă parte, crimele de care familia Borgia se face într-adevăr vinovată nu erau ieșite din comun. Analizând dovezile, reiese clar că familia Borgia nu era cu nimic diferită de celelalte familii renascentiste care concurau permament pentru funcția papală.

Citeşte continuarea pe Historia.ro.