Adrian Năstase: Dacă eu nu aș fi existat în 2004, Traian Băsescu nu ajungea președinte

| 01 iun, 08:47

Fostul premier Adrian Năstase analizează cartea Adrianei Săftoiu despre Traian Băsescu și cum a fost acesta transformat ca un erou providențial al României care va transforma România.

"Am citit cu atentie cartea Adrianei Saftoiu. Nu m-am oprit la pasajele comentate in media. Am incercat, mai curand, sa inteleg de ce o persoana cultivata, rafinata, poate afirma – dupa analiza rece a celor zece ani de regim Basescu – ca, stiind aceste lucruri, inclusiv despre caracterul sau, ea ar fi votat in 2004 tot cu Traian Basescu", scrie Adrian Năstase pe blog.

Prin alegerile din 1996 s-a inoculat ideea că aceia care au preluat puterea aparţineau unei elite „politico-culturale” a societăţii româneşti. O elită „auto-impusă” pe considerente fie de „cunoaştere luminată” – în cazul intelectualilor de dreapta -, fie pe temeiul „moralităţii” – în cazul politi­cienilor. Experienţa a demonstrat că cei „15.000 de specialişti” nu au fost capabili să relanseze economia, iar mitul moralităţii a fost doar o perdea menită a ascunde abisale tentaţii de revanşă, dorinţe de recupe­rare a destinului personal pe seama unei comunităţi…

Intelighenția „de dreapta” din România s-a aflat în permanență, după Revoluție, în căutarea unui Mesia, a unui lider providenţial pe care să-l poată sluji, în care să-şi poată investi proiecţiile politice utopice. Refuzul de a privi lumea cu prudenţă şi scepticism, aşa cum se cere unor intelectuali dotaţi cu spirit critic, i-a determinat pe unii dintre ei să supraliciteze realitatea, să exagereze defectele adversarilor şi să treacă sub tăcere slăbiciunile amicilor.

În 1996, Emil Constantinescu a fost omul politic în jurul căruia s-a construit mitologia personaju­lui salvator, Ion Iliescu fiind intens demonizat.

Începând cu anul 2004, Traian Băscscu a atras, cu abilitate, tradiţionala exaltare utopică a „intelighenţiei”. În acest fenomen de creare a mitologiei Liderului Salvator, calităţile sau defectele reale ale omului politic nici nu mai contează. Singurul lucru important este acela că politicianul respectiv este încărcat cu atributele excepţionalităţii doar pentru a putea deveni obiect al cultului personalităţii.

Aş îndrăzni să spun că, de fapt, „intelighenţia” construieşte cultul personajului salvator deoarece omul politic pare a reprezenta tot ceea ce „intelectualul” nu poate fi. Politicianul are la dispoziţie instrumentele pentru a transforma realitatea pe care „intelighenţia” nu le are, dar pe care speră să le posede, fie şi în mod indirect, crezând că, în schimbul adulaţiei publice, va putea co-participa la „beţia” puterii.

În mod sistematic, politicienii nu pot îndeplini Miracolul Fericirii Publice, aşa cum este el visat şi promovat de intelectuali, eşuând. Însă, recunoaşterea fali­mentului obiectului adulaţiei politice ar ridica semne de între­bare și asupra capacității „intelighenției” – presupus excepționale – de a deosebi Binele de Rău, Adevărul de Fals sau Utopia de Realitate, în virtutea căreia membrii ei îşi arogă rolul de Prooroci.

Acceptarea realităţii, în sensul năruirii utopiei politice, este deopotrivă periculoasă pentru Cezar şi Curtea sa, deoarece intelectualii şi-au ales, vrând-nevrând, o comunitate de destin cu obiectul admiraţiei lor. Ca atare, fanatismul societăţii civile, prin susţinerea excepţionalităţii pozitive a Cezarului, în pofida tuturor evidenţelor, este refugiul ales de „intelighenţie” pentru salvarea dis­perată a onorabilităţii sale morale şi a credinţei în capacitatea sa de a decripta sensurile lumii.

Cum l-au părăsit susţinătorii pe Băsescu

Am observat, în ultimii doi ani, o retragere în umbră, neasumată, dar simţită inclusiv de Băsescu, a celor care l-au susţinut în primii ani de mandat şi chiar la începutul celui de-al doilea. Eu cred că astfel de retrageri „tactice” nu sunt semne reale de onestitate. Pentru că onestitatea nu implică tăcere, ci şi o minimă asumare a unei decizii greşite. Adică, aşa cum ai putut aduce argumente pentru a susţine pe cineva, trebuie să ieşi şi să spui de ce ai re­nunţat la a-l mai susţine.

Pentru că, altfel, tot ceea ce ră­mâne este o istorie mistificată… Şi Cărtărescu şi alţi intelectuali au făcut posibilă mis­tificarea din 2004-2005, când s-a creat intens imaginea unei adevărate revoluţii care ar fi avut loc într-o Româ­nie înfuriată la culme şi pe mine şi pe PSD.

Asta în con­diţiile în care Băsescu câştigase la mustaţă (era să spun, la gară) prezidenţialele, iar noul Guvern nu se baza pe o majoritatea reală. Această atmosferă a făcut posibil şi valul de abuzuri judiciare care a început atunci şi valul de jafuri şi de ne­păsare care ne-a lăsat şi ne lasă fără drumuri, fără para-zăpezi sau fără spitale.

În fond, de ce te-ai îndră­gosti, tu scriitor, de cineva care nu ştie nici măcar ce ai scris? Care se comportă vulgar sau violent în public, care insultă şcoala şi profesorii? Iar acum, are loc re­fluxul. Să fii alături de Băseascu nu mai e la modă, nu mai e profitabil și anturajul și-a schimbat părerea.

Despărțirea de el e la fel de amețită cum a fost și „înhăitarea” inițială. La fel de buimacă… Tradițional, intelectualii se puneau în fruntea mulțimilor, le lămureau, schimbau idei, argumentau tendințe. Dar astăzi, acest gen de intelectuali, despre care vorbesc, formează ei înșiși o gașcă, o mulțime uniformă de oameni, se imită unii pe alții și se frecventează mai mult ca să-și vadă ideile confirmate. Nu fac istorie, încearcă doar să valorifice oportunități în interes personal sau pentru vanități mărunte.

Nici în trecut şi nici acum aceşti oameni nu au avut soluţii. În 2004-2005 au îmbrăţişat „doctrina Băsescu”, ea însăşi construită în pripă. Adică dacă e fără PSD, e bine. Băsescu era, oricum, „răul cel mai mic”. Acum sunt toți total buimăciţi, au descoperit că pământul e rotund, s-au îmbufnat şi s-au retras în sihăstria intelectuală a forme­lor pure… Multe persoane şi-au asumat public rolul de susţinători ai lui Traian Băsescu în 2004. A fost promovat ca binele absoIut, ca speranţă a democraţiei şi ca liderul care poate scăpa ţara de răul (de) lui Năstase. Nu doar că nu a democratizat, dar a făcut sistemul şi mai autoritarist.

Ulterior, cei care susţineau fără ezitări că Traian Băsescu este soluţia, au început, pe rând, să fie abandonaţi de preşedinte. Cei luaţi consilieri la Cotroceni au fost forţaţi să plece. Cei chemaţi în partid au fost respinşi, mai mult sau mai puţin agresiv, de apropiaţii lui Băsescu. Cei din presă care erau cultivaţi, au fost rapid triați. S-a întâmplat că acum oamenii bine pregătiți, cu nivel ridicat de educație, care au crezut în Traian Băsescu, sunt dezorientați. Sunt în acea fază a DISONANTEI COGNITIVE  în care nu știu sigur cum să își argumenteze alegerea făcută. Și, în loc să recunoască cinstit că au greșit și că au făcut o alegere proastă, caută în continuare argumente pentru a se justifica față de ei înșiși și față de prieteni.

Așa se face că ajungem în situații tot mai absurde, care fac să vedem intelectuali justificându-şi alegerea pentru „răul” Băsescu prin inventarea unui „rău” şi mai mare, în persoana mea. „Chiar dacă e rău că l-am votat pe Băsescu, era şi mai rău dacă venea Năstase”. Ei caută, cu disperare, argumente care să îi ajute să demonstreze această teorie. Dacă eu nu aș fi existat în 2004, acești oameni nu ar mai fi fost nevoiți să îl susțină pe Traian Băsescu!

Dincolo de performanţa individuală, dincolo de realizările din propriile domenii, implicarea publică a intelectualităţii în România a generat unul din cele mai ciudate rezultate: în 2004, într-un mod total nespecific, această elită a ales să susţină un candidat care nu semăna deloc cu modelul pe care îl doreau. Au susţinut un candidat fără performanţe intelectuale deosebite, cu o apetență minimă în ceea ce privește susținerea reală a educației, provenit din comunism și din partidul pe care l-au criticat mereu, și promotor al unui model de conducere mai apropiat de stilul autoritarist al despoților orientali decât de consensualismul parlamentar european. Pe scurt, l-au susținut pe Traian Băsescu, considerând că înfrângerea mea în alegeri justifică acest gest…”, conchide Adrian Năstase.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ