Alegeri PREZIDENȚIALE 2014: Victor Ponta: Vreau să câştig la vot împotriva lui Iohannis, nu la "masa verde"

| 25 oct, 2014

Victor Ponta, candidatul Alianţei PSD-UNPR-PC la alegerile prezidenţiale, a declarat, vineri seară, la postul B1Tv, că vrea să câştige la vot împotriva lui Klaus Iohannis şi nu la 'masa verde', întrebat dacă dosarul de incompatibilitate în care este angrenat candidatul ACL îl poate îndepărta pe acesta din competiţia pentru funcţia de preşedinte al României.

"Sincer, ştiam de dosarul domniei sale. Am fost convins, va merge...chiar dacă 90% din cazurile altor primari au fost pierdute în instanţă, eu m-am gândit, domnul Iohannis probabil are o apărare bună şi probabil va câştiga. În momentul în care am văzut că trage de timp, ştiţi că a fost decizia ÎCCJ de a accepta sesizarea ANI, şi ANI a depus în prima zi documentul, iar domnul Iohannis nu că nu l-a depus în 10 zile, a zis: stai aşa că vine Poşta... În acel moment sigur că am intrat la idei. Când ştii că nu ai nicio problemă, interesul este să rezolvi problema, nu să tragi de timp. În rest, eu vreau să câştig la vot împotriva domnului Iohannis, nu vreau să câştig la masa verde. Că avem un preşedinte care a pierdut la vot în 2012 şi aţi văzut, a rămas în funcţie degeaba, ca să spun aşa ', a declarat Victor Ponta.

Citeşte şi: Alegeri prezidenţiale 2014. Victor Ponta: Ţinta noastră pentru primul tur al prezidenţialelor este 37,5%

Întrebat ce s-ar întâmpla din punct de vedere legal dacă decizia în cazul lui Iohannis va fi una de incompatibilitate iar acesta ar câştiga alegerile, Ponta a spus: ' Cu siguranţă nu ar fi preşedinte. Ce se întâmplă, însă, dacă vine cel de pe II, de pe III, de pe IV, e o întrebare la care ... şi am văzut că nici măcar judecătorii Curţii Constituţionale n-au ştiut să vă răspundă'.

'Singurul lucru clar este că dacă există o decizie a Înaltei Curţi, cu siguranţă domnia sa nu poate fi, atenţie, nu preşedinte, că asta nu ..., nu va mai putea fi nici primar. Nicio funcţie, asta e decizia...', a declarat premierul.

Ponta a spus că spre deosebire de Iohannis el îşi poate justifica veniturile şi bunurile trecute în declaraţia de avere având în vedere că spre deosebire de contracandidatul său el a activat în zona privată, ca avocat vreme de cinci ani, întrebat în legătură cu acest lucru.

Caracterizarea celorlalţi candidaţi

Candidatul Alianţei PSD-UNPR-PC a adăugat că dacă ar avea ceva să-i reproşeze lui Klaus Iohannis ar fi faptul cum a procedat ca primar al Sibiului în cazul retrocedărilor. 'Domnul Iohannis a retrocedat licee, întâi le-a reparat pe banii Primăriei, le-a retrocedat şi plăteşte chirii din banii oamenilor. Asta aş reproşa. Domne' dacă tot ai retrocedat tot centrul Sibiului, nu puteai totuşi să găseşti o soluţie care măcar pentru şcoli să nu plătească locuitorii chiriile. Adică eu aşa aş fi făcut, dacă aş fi fost în locul domniei sale', a spus Ponta.

Despre Elena Udrea, candidatul Alianţei PSD-UNPR-PC a spus: 'Ştiţi care este diferenţa între doamna Udrea şi domnul Iohannis? Că măcar doamna Udrea în lucrul rău pe care-l face, părerea mea e că face lucruri rele, e consecventă'. 'Ea a fost tot timpul cu domnul Băsescu. Domnul Iohannis a fost cu noi în 2009, primul-ministru al nostru. În 2012, la locale, a fost contra USL şi l-am bătut la Consiliul Judeţean. După care la referendum a fost iarăşi cu noi, contra lui Traian Băsescu. După care, în ianuarie, a vrut să fie în Guvernul meu, în februarie a fost cu Crin Antonescu, în iunie a fost împotriva lui Crin Antonescu şi în octombrie contra mea. Deci, măcar doamna Udrea, pe drumul acela greşit al domniei sale, dar merge pe un singur drum', a declarat Ponta.

El a adăugat că în cazul în care va ajunge preşedinte va lucra politic cu Iohannis dacă acesta va mai fi lider al ACL, ca şi cu ceilalţi actori politici.

Candidatul Alianţei PSD-UNPR-PC a spus despre Călin Popescu Tăriceanu că acesta este 'unul dintre cei mai serioşi reprezentanţi ai liberalismului şi ai PNL' de după '89, iar despre Teodor Meleşcanu că este unul dintre oamenii politici cu 'o extraordinară experienţă şi cu o extraordinară decenţă'.

'Motiv pentru care, sigur eu vreau ca alegătorii să mă voteze pe mine, nu pe domnul Tăriceanu sau domnul Meleşcanu, dar vă spun sincer sunt doi oameni cu care, de câte ori m-am întâlnit în viaţă, (...)de fiecare dată i-am considerat nişte oameni, repet, în primul rând serioşi şi în al doilea rând eleganţi şi decenţi', a declarat Ponta.

Întrebat dacă-i va coopta într-o viitoare formulă politică, premierul a spus: 'Cu siguranţă oferta pentru Partidul Liberal de a fi alături de noi, de a reface de fapt USL-ul după primul tur, există această ofertă, nu este un secret. Şi cred că ar fi un lucru bun pentru guvernare, pentru că programul USL a fost construit împreună cu liberalii, cu Tăriceanu, cu Chiţoiu, cu toţi ceilalţi. În ceea ce-l priveşte pe domnul Meleşcanu, după turul I, dacă doreşte să rămână în viaţa publică, dânsul este un om a cu experienţă, cu siguranţă va folosi', a mai declarat Victor Ponta.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

6 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
25 oct, 2014
Mirica Puiu Florentin
Locuri de munca
Cele mai sigure locuri de munca, se pote lucra de ori unde! Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate! Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]
25 oct, 2014
Oana Timariu
JOS PONTA!
PONTA PRESEMINTE! PONTA nu a returnat MILIARDE de Euro catre cetatenii FURATI de Nastase,Dragnea/ Voiculescu. PONTA nu a marit Pensiile de 3 ori in doi ani jumate. PONTA nu a marit Salariul minim si Alocatiile pentru copii. Economia NU CRESTE de 3 ani de zile; Deficitul BUGETAR e foarte MARE , 3,8 % , chiar in conditiile unor NEIMENSE alocari sociale de bani . Incasarile la buget SCAD. NU VOTATI PONTA!
25 oct, 2014
Anca
Nu Ponta!
Aveti grija pe cine vreti drept Presedinte! Ia-uitati ce familie barosana are Ponta! Ministrul Justitiei este var cu Ponta ! Ilie Sirbu e socruL lui Ponta si parlamentar destoinic ! Nevasta lui Ponta e europarlamentar de "vaza" la Bruxelles. Nasul lui Ponta conduce un serviciu secret. Celalalt nas, Oprea (MAI)! Victor Ponta si PSD-ul lui ce au facut? Au promis 1 milion de locuri de munca, au spus ca nu vor mai imprumuta bani de la Banca Mondiala sau UE, au spus ca vor repune fabricile si uzinele pe picioare si ca vom avea productie interna! Unde sunt dupa aproximativ trei ani de guvernare? Ponta ne-a dat doar scumpiri, taxe si impozite marite si MULTA SARACIE si acum vrea sa il votam?!
25 oct, 2014
Mirela Ungureanu
Udrea singura care se gadeste la viitorul romanilor. Votati PMP.
Domnul Victor Ponta pierde foarte multe procente in fata romanilor. Nu a facut decat promisiuni, a mintit si nu a reusit sa se tina de cuvant niciodata! Intre Ponta si Udrea, votez cu Udrea! Tot respectul pentru Elena Udrea, a realizat proiecte, nu doar a promis, asa cum a facut domnul Ponta. O femeie demna, care merita tot respectul. A investit atat in sistemul sanitar (57 de spitale reabilitate), educatie (200 de scoli reabilitate), cat si in locuri de munca (peste 17000 de locuri de munca si 1284 de IMM-uri ajutate cu fonduri Regio). Respect pentru presedintele Partidului Miscarea Populara Elena Udrea.
25 oct, 2014
AMALIA ISTRATE
PONTA PreseMinte.
Minciuni si promisiuni. Cu asta ne-a obisnuit domnul Ponta de-a lungul timpului. Dar domnul Victor Viorel Ponta ne-a dat doar scumpiri, taxe si impozite marite si SARACIE! Si de cand cu campania electorala, investeste bani in promovarea sa pe Arena Nationala cu 70 000 de oameni si in plus isi mai si aniverseaza ziua de nastere ca pe vremea lui Ceausescu. Comunistule, o mica intrebare: Banii de aici nu ii indexati domnule Ponta? Rusine PSD si rusine Victor Ponta.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ