ATENŢIONARE METEO! COD de viscol, ninsori şi precipitaţii mixte în întreaga ţară, valabil vineri

| 15 ian, 08:35

Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/ a emis, joi, o informare meteo de răcire accentuată a vremii, ninsori şi intensificări ale vântului, valabilă pe durata zilei de vineri, la nivelul întregii ţări.

Potrivit meteorologilor, în data de 15 ianuarie, în intervalul orar 8,00 - 22,00, în jumătatea de vest a ţării vor fi precipitaţii pe arii extinse, în general moderate cantitativ, urmând a se cumula local 15 - 20 l/mp. 

În zonele montane şi submontane va ninge şi se va depune strat de zăpadă, mai consistent îndeosebi în Munţii Banatului. În Maramureş şi în Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Crişana, Banat şi Oltenia se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. 

Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze ce vor depăşi, pe crestele înalte, 70 - 80 km/h la rafală, viscolind sau spulberând zăpada, dar şi în sud-vestul teritoriului la începutul zilei şi local şi temporar în regiunile estice şi sud-estice, cu rafale de 50 - 60 km/h. 

Meteorologii precizează că, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (16/17 ianuarie), vremea se va înrăutăţi în sudul şi sud-estul ţării, unde aria ninsorilor se va extinde, iar vântul se va intensifica, urmând ca, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor, să publice noi mesaje atenţionări.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ