UPDATE Dosarul ICA, în care este judecat Dan Voiculescu, NU VA FI STRĂMUTAT

| 11 iul, 2014

Dosarul privind privatizarea Institutului pentru Cercetări Alimentare (ICA) se va judeca în continuare la Curtea de Apel Bucureşti, după ce ÎCCJ a respins vineri cererea lui Dan Voiculescu de strămutare a procesului la o altă instanţă, potrivit România TV .

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecat vineri cererea lui Dan Voiculescu de strămutare a dosarului privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), de la Curtea de Apel Bucureşti la o altă instanţă.

În sala de judecată Gheorghiţă Mateuţ le-a cerut magistraţilor de la instanţa supremă strămutarea dosarului de la Curtea de Apel Bucureşti la o altă instanţă din ţară, declarând că presiunea mediatică excesivă a afectat imparţialitatea judecătorilor de la CAB.

În acest sens, avocatul a depus peste 300 de pagini cu articole negative din presă cu referire la Dan Voiculescu şi dosarul ICA.

El a mai arătat că emisiunile televizate şi articolele din presă au inoculat opiniei publice ideea falsă că Dan Voiculescu ar fi fost implicat în săvârşirea unor infracţiuni de corupţie a judecătorului Stan Mustaţă de la CAB.

Avocatul a adăugat că, tot prin intermediul mass-media, anumite persoane au transmis că trebuie urgentată judecarea dosarului ICA, deoarece faptele se prescriu în luna decembrie 2014, lucru care nu este adevărat.

Gheorghiţă Mateuţ a contestat şi modul în care au fost numiţi în dosarul ICA judecătorii Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea, susţinând că decizia Colegiului de Conducere de la CAB nu ar fi legală.

La final, avocatul a cerut ca, pe lângă mutarea dosarului, instanţa supremă să anuleze şi decizia CAB de impunere a sechestrului asigurător pe bunuri şi acţiuni ale familiei Voiculescu

'Tot ce a spus domnul Mateuţ este corect. Într-un stat de drept, instituţiile statului trebuie respectate, lucru pe care eu l-am făcut întotdeauna', a spus Dan Voiculescu în sala de judecată.

La ieşirea din sediul instanţei, Dan Voiculescu a spus că el respectă Administraţia Prezidenţială, chiar dacă nu este de acord cu tot ce a făcut Traian Băsescu, iar 'instituţiile nu trebuie confundate cu persoanele'.

'Faptul că eu nu sunt de acord cu tot ce a făcut Băsescu în mandatele pe care le-a avut ca preşedinte, nu înseamnă niciun moment că nu respect instituţia prezidenţială. Pentru că Băsescu a fost, a venit şi va pleca. Instituţia prezidenţială rămâne şi trebuie să avem încredere în ea. Să nu mai confundăm persoanele care sunt vremelnic pe nişte funcţii cu instituţiile', a precizat Voiculescu.

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată în decembrie 2008 de procurorii DNA, în calitate de acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, de membru al Adunării Generale a Acţionarilor şi al Consiliului de Administraţie ale ICA şi de membru al AGA şi director general al SC 'Bioprod' SA Bucureşti.

Procurorii anticorupţie au reţinut în sarcina acestuia infracţiunile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de spălare de bani, ambele infracţiuni săvârşite în formă continuată.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ