Avocatul Poporului împreună cu soția au datorii de peste 80 de mii de euro la stat. Ciorbea: Sunt din perioada de criză

| 15 feb, 11:41

Victor Ciorbea, împreună cu soţia sa, datorează la ANAF peste 363 de mii de lei (80 de mii de euro), din care datoria pe numele Avocatului Poporului este de 82 de mii de lei.

"Sunt datorii acumulate în perioada de criză. Am tot plătit şi s-au redus simţitor. A fost o societate de avocatură, deţinută împreună cu şoţia. De când sunt Avocatul Poporului m-am retras din firmă, ea a rămas cu un cabinet de avocatură. În perioada de criză s-au adunat toate. Mai puţini clienţi, au crescut mult dobânzile la bancă, unde avem un credit pentru construcţia unei locuinţe. Aşa s-au creat aceste datorii. S-au plătit şi multe penalităţi. În ritmul ăsta sper că, într-un timp relativ scurt, să achităm integral. Nu am făcut nicio secundă evaziune fiscală. Suntem datori pentru că suntem cinstiţi", a declarat, pentru Capital, Victor Ciorbea.

Anul trecut, acesta a explicat că datoriile sunt din perioada în care a fost asociat la "Societatea Civilă Profesională de Avocaţi Ciorbea Victor & Ciorbea Lacrima", precizând că în ultimii zece ani a plătit statului 1.600.000 de lei.

Victor Ciorbea este astăzi Avocatul POporului. În anul 1996 a deţinut pentru scurt timp funcţia de primar general al Bucureştilor, ales din partea CDR. Între 12 decembrie 1996 şi 30 martie 1998 a ocupat funcţia de prim-ministru al României.

Tag-uri: victor ciorbea
loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ