Avocatul Poporului recomandă CNAS să urgenteze introducerea noilor tratamente pentru hepatita C

| 01 iul, 14:44

Avocatul Poporului recomandă Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate  să urgenteze procedurile de introducere a noilor tratamente privind hepatita C, precizând că a primit 40 de petiţii de la pacienţi, în care petenţii reclamă lipsa de reacţie a autorităţilor cu privire la introducerea noilor terapii. Aproximativ 5.000 de pacienţi cu hepatită C vor putea primi aceste noi terapii, anunța președintele CNAS, Vasile Ciurchea în data de 8 iunie.

"Avocatul Poporului a emis o Recomandare către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate prin care cere să ia de îndată măsuri de aplicare a prevederilor OUG nr. 12/2015, referitor în special la urgentarea procedurilor de încheiere a contractului între unul din deţinătorii autorizaţiei de punere pe piaţă a noului produs privind tratarea hepatitei C şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în condiţiile legii. Recomandarea a fost emisă ca urmare a faptului că CNAS nu a prezentat şi o «Foaie de parcurs» privind implementarea noului program referitor la tratarea hepatitei C, în condiţiile intrării în vigoare a OUG nr. 12/2015", se arată într-un comunicat de presă al instituţiei, citat de b1tv.

În urma acestor petiţii, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi s-a adresat Ministerului Sănătăţii şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM).

"Întrucât nu s-a primit niciun răspuns de la ANMDM, Avocatul Poporului a dispus, în data de 6 mai 2015, efectuarea unei anchete. Din conţinutul Minutei încheiate cu ANMDM şi a documentelor puse la dispoziţie de aceasta au rezultat următoarele aspecte: Autoritatea nu a răspuns adreselor Avocatului Poporului întrucât a aşteptat finalizarea programului de introducere a noilor tratamente privind hepatita C - secvenţa de program ce ţine exclusiv de ANMDM (s-a transmis ulterior şi un răspuns oficial)", a precizat sursa citată.

Ordinul nr. 387/2015 al ministrului Sănătăţii asigură cadrul legislativ pentru implementarea Programului privind tratarea patologiilor infecţioase, transmisibile, cu impact major asupra sănătăţii publice, inclusiv privind aplicarea noilor tratamente pentru hepatita C. În baza acestui Ordin, în lunile aprilie şi mai, preşedintele ANMDM a emis decizii prin care s-a autorizat posibilitatea includerii condiţionate în listă a patru medicamente din gama noilor tratamente privind hepatita C, a precizat Avocatul Poporului.

Avocatul Poporului s-a adresat în luna mai şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a solicitat un raport detaliat cu privire la stadiul implementării noului program referitor la tratarea hepatitei C şi o "Foaie de parcurs" privind implementarea noului program. Din răspunsul primit şi din documentarea făcută de Avocatul Poporului a rezultat că Ministerul Sănătăţii a numit Comisia de expertiză în domeniu, căreia i s-a solicitat transmiterea în regim de urgenţă a numărului de pacienţi eligibili pentru fiecare terapie în parte, iar CNAS a elaborat o nouă metodologie de achiziţie a medicamentelor pe sistemul "Cost - Volum"/ "Cost-Volum-Rezultat".

"Întrucât CNAS nu a prezentat şi o «Foaie de parcurs» privind implementarea noului program privind tratarea hepatitei C, a fost emisă Recomandarea sus-menţionată şi s-a cerut CNAS să informeze Avocatul Poporului cu privire la măsurile întreprinse", se mai arată în comunicatul citat.

 

Citeşte şi: Veşti bune! Medicamentele se reduc de miercuri cu 20%

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ