BAC 2013: Procurorul general cere clarificări cu privire la ancheta de la Bolintineanu

| 05 iul, 2013

BAC 2013. Procurorul general al României a solicitat, astăzi, conducerii Parchetului General clarificări cu privire la aspectele prezentate în spaţiul public ca fiind contradictorii în cauza privind fraudarea examenului de bacalaureat la Liceul Teoretic "Dimitrie Bolintineanu".

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în legătură cu modalitatea de efectuare a unor acte de urmărire penală, nu se pot efectua în acest moment verificări, deoarece un astfel de demers ar putea reprezenta o imixtiune în activitatea procurorilor, de natură a afecta independenţa acestora.

"Numai după adoptarea unei soluţii poate fi analizată oportunitatea efectuării unei verificări, prin procurori anume desemnaţi, cu privire la eventuale încălcări ale normelor procedurale sau a sesizării Inspecţiei Judiciare", precizează comunicatul PÎCCJ.

Şeful Secţiei Urmărire Penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Bogdan Staicu, a precizat vineri că, în cazul elevilor audiaţi de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală, au fost întocmite procese-verbale de citare, şi nu mandate de aducere.

"Au fost întocmite procese-verbale de citare în care s-a convenit data audierii. La acest moment, la Poliţia Capitalei se fac audieri. Sunt şapte procurori de la Parchetul Capitalei prezenţi acolo. Şi-au exprimat dorinţa de a fi audiaţi azi circa 20 de elevi, deja zece sunt implicaţi în audieri. Pentru ceilalţi s-au întocmit procese-verbale de citare şi vor fi audiaţi în zilele următoare, începând de sâmbătă, cu o pauză duminică, procesul continuând luni, astfel încât să putem să îi audiem pe toţi în legătură cu faptele descoperite de noi", a declarat Staicu.

El a explicat că autocarele care s-au deplasat vineri la liceu au fost aduse pentru a facilita deplasarea celor care ar fi dorit să fie audiaţi în cursul zilei.

"În situaţia noastră nu s-a dorit punerea în executare a unor mandate de aducere, ci doar s-a convenit data la care ar trebui să fie audiat fiecare elev. Li s-au prezentat prevederile legii, în sensul că dacă nu se prezintă la data convenită în procesul-verbal de citare, pot fi aduşi cu mandat de aducere", a mai spus Bogdan Staicu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ