Banii clienţilor români ai Bank of Cyprus, blocaţi încă două zile

| 23 apr, 2013

Banca Centrală a Republicii Cipru a decis prelungirea suspendării operaţiunilor sucursalei din România a Bank of Cyprus cu încă două zile, respectiv 23 şi 24 aprilie. Din 25 aprilie, depozitele vor intra sub incidenţa legii române.

În aceste două zile, clienţii pot folosi în continuare reţelele ATM, iar pentru necesităţi deosebite pot contacta call-center-ul sucursalei Bank of Cyprus din România.

Începând cu 25 aprilie, depozitele constituite la sucursala Bank of Cyprus din România vor intra sub incidenţa legii române, a declarat Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR).

Potrivit acestuia, prelungirea cu două zile a suspendării operaţiunilor sucursalei din România a BoC, anunţată marţi, este ultima şi în 25 aprilie lucrurile se vor clarifica.

"De reţinut este faptul că problema acestei sucursale a fost soluţionată.Ceea ce pot să spun este că soluţia este deja găsită şi aceste două zile sunt necesare pentru proceduri tehnice (...) Se va aplica regimul depozitelor din România.", a precizat Vasilescu.

Potrivit unui anunţ publicat de Bank of Cyprus, "În conformitate cu Legea nr.17/2013 din Republica Cipru (Legea privind rezoluţia instituţiilor de credit şi a altor instituţii), Bank of Cyprus (BoC) a fost introdusă în procedură de rezoluţie (restructurare şi reorganizare).

Măsurile de reorganizare ordonată a BoC sunt aplicate potrivit art.33 (alin.1) din Legea bancară din Cipru şi Directivei nr.2001/24/EC a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 aprilie 2001".

La 1 aprilie, Banca Centrală a Republicii Cipru a anunţat că suspendă temporar, pentru o săptămână, operaţiunile din România ale Bank of Cyprus. Ulterior, suspendarea a fost prelungită cu încă două săptămâni.

Surse bancare au declarat că banca centrală a Ciprului a respins miercurea trecută ofertele depuse de Banca Transilvania şi Raiffeisen Bank pentru preluarea totală sau parţială a sucursalei Bank of Cyprus şi caută alternative de transfer în România a depozitelor de la unitatea locală, care au coborât sub 100 milioane euro, scrie Economica.net.

Activele înregistrate în sucursala din România însumează circa 450 de milioane euro, din care puţin peste 350 milioane euro reprezintă credite.

Cel mai mare împrumut înregistrat local îl reprezintă o finanţare de 110 milioane de euro acordat companiei care deţine hotelul Marriott, prelungit în toamna anului trecut şi scadent în 2017.

Aproximativ jumătate din celelalte credite înregistrate în bilanţul sucursalei locale îl reprezintă finanţări de proiecte imobiliare medii sau mari.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ