Băsescu atacă şi BNR, pentru că a ajuns disperat

| 12 feb, 2014

Scena politică dă în clocot, motivele sunt pur electorale, nimic de substanţă cum gândeşte orice român cu scaun la cap. Ce i-a apucat maică, este întrebarea care stă pe buzele tuturor gospodinelor.

Evident apropierea alegerilor, dar şi prognozele deloc fericite pentru o parte din partide, i-au scos din amorţeală pe mai mulţi din liderii noştrii politici. Exceptând principala forţă de la guvernare PSD, care şi-a păstrat în linii mari discursul ajutată şi de un parcurs bun pe zona economică, poate şi UDMR-ul, “restu’ lumii” patinează de ceva vreme într-un derapaj necontrolat. Astenia de primăvară timpurie i-a cuprins rând pe rând pe Băsescu, Udrea, Blaga sau Crin; din nefericire se pare că asistăm doar la primele simptome.

Preşedintele de exemplu, sufocat de amr-ul celor câteva luni pe care le mai are de stat la Cotroceni şi mai ales de şansa porcului de Crăciun pe care o are PMP cu tot cu Udrea, Boc sau EBa, ne-a prezentat deunăzi noua sa strategie - “de baros”, patentată de Vadim Tudor şi România Mare în vremurile lor de glorie. Văzut ca un “guru” al politicii dâmboviţene şi nu numai, lăutarii de curte îi acordă mai departe spaţii largi de manifestare şi ciocănire a adversarilor. Nimic nou nu-i aşa… numai că la ultima escapadă în salonul de înfrumusețare de la B1, un fel de Vila Dante media, şeful statului a spălat pe jos cu ultima instituţie neatinsă în peste nouă ani de mandat - BNR, pardon, ar mai fi Biserica, dar mai e timp. Inspirat de repertoriul de la Cireşica gen “disperarea când îmi vine rup cămaşă de pe mine”, Băsescu a atacat violent Banca Centrală pentru sprijinul acordat Guvernului în proiectul de reducere la jumătate a ratelor bancare.

Stors de ultima picătură de inspiraţie, retorica necioplită a preşedintelui nu mai păcăleşte pe nimeni, mai degrabă efectul este de bumerang în raport cu percepţia electoratului. Oamenii sunt sătui până peste cap de scandal şi declaraţii sforăitoare, astfel că nici dacă l-ar ataca pe Papa de la Roma ori ar face cine ştie ce scamatorie ieftină lumea nu l-ar mai băga în seamă.

Acuzele nefondate la adresa BNR developează un comportament de grădiniţă - îmi iau jucăriile şi plec acasă, total inadecvat pentru capul Administraţiei Prezidenţiale, însă specific lui Băsescu. Şeful statului începe să înţeleagă în al 12-lea ceas importanța conexiunii între politicile economice ale Executivului şi piaţa financiară, aflată sub supravegherea Băncii Centrale. În 2013, fără un efort corelat al celor două Palate, Victoria şi Lipscani, economia ar fi înotat în aceeaşi mediocritate ca până atunci.

Vizibil tulburat, preşedintele a vândut multe gogoşi la apariţia de marţi seară. O altă găselniţă de factură recentă o reprezintă implicarea Fondului Monetar Internaţional în conflictul intern. Şeful de la Cotroceni critică reprezentanţii FMI pentru acceptul măsurii care vizează ratele românilor cu venituri mici, catalogându-i nici mai mult nici mai puţin ca fiind necalificaţi şi incompetenţi - "şefa delegaţiei FMI nu a înţeles măsura şi nici nu are experienţa necesară să o înţeleagă… echipa Fondului a greşit acceptând această soluţie”. Răţoiala la adresa Andreei Schaechter coordonatorul misiunii FMI la Bucureşti vine să întărească cele spuse mai sus - Băsescu realizează că actualul Guvern performează exact unde echipa sa a dat greş; în consecinţă frustrările și disperarea sunt pe măsură.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
13 feb, 2014
cantautor
„Noua schemă anunţată pentru susţinerea celor îndatoraţi din clasa de jos şi cea mijlocie le asigură extra-lichidităţi pentru următorii doi ani. Înţelegem că măsura este destinată celor care nu sunt în urmă cu datoria mai mult de 90 de zile cu scopul de a sprijini cererea internă slabă şi de a stimula economia în ansamblu. În orice caz, parametrii detaliaţi ai schemei urmează să fie dezvăluiţi de guvern şi aşteptăm cu nerăbdare să examinăm detaliile pentru a ne asigura că viitoarea răspundere fiscală rămâne se păstrează în limitele agreate cu FMI şi CE”, a precizat FMI pentru Digi24.

deci nu a fost inca acceptata...asteapta cu nerabdare sa examineze detaliile..
inca o dezinformare marca inregistrata pseudoziarist Stan,care a luat de buna decat o sursa:sursa de unde isi ia banul...
13 feb, 2014
wazzup.ro
Fiti calmi si sa fie pace !
Politica dusa de guvern , politica dusa de Mugur Isarescu este un cruda pentru cetateanul roman si disciplinat . Inflatia si jocurile finaciare il vor decapita pe acel roman cu un salar minim si mediu pe economie. ( Pentru ticalosi neamului va fi un adevarat paradis Cantitate abundentă de bunuri materiale, de materii prime, de bani, de obiecte preţioase etc.)
13 feb, 2014
Gabriel
domnul Stan, domnul Stan,
ce ne facem cu ziaristii care nu sunt ziaristi dar fac presa? apropoo-asa cum sunteti dumneavoastra. In rest un articol de doi bani. Nu Base este disperat-romanii sunt disperati. Normal ma refer la cei 20 mil-7,4 mil de romani care nu au votat "Politica bunului simt"
13 feb, 2014
Cash
De ce-l "jignesti" pe Stan pomenind de ziaristi.El nu este decat un mercenar care pune niste cuvinte pe hartie cu gandul la banii pe care o sa-i ia ponegrindu-l pe Basescu...Tare sunt curios,dupa ce Basescu nu o sa mai fie presedite ce o sa mai scrie acesti mercenari???

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ