Cazacu: Năstase urmează exact regimul pe care-l are oricine în carantină

| 07 ian, 2014

Adrian Năstase nu a avut nicio cerinţă specială, are acelaşi regim cu al oricărei persoane aflate în perioada de carantină, poate fi vizitat de familie de patru ori pe lună şi are dreptul să vorbească la telefon, a spus avocatul Ion Cazacu, după ce l-a vizitat pe fostul premier.

Avocatul Ion Cazacu a declarat marţi, la ieşirea din Penitenciarul Rahova, după ce l-a vizitat pe Adrian Năstase, că fostul premier are dreptul la patru vizite pe lună ale familiei, avocaţii având acces oricând, scrie mediafax.

"Conform organigramei de aici, patru vizite pe lună ale familiei, noi, avocaţii, avem acces oricând la dânsul. Nu a avut nicio cerinţă specială, urmează exact regimul pe care-l are orice persoană în aşa-zisa perioadă de carantină", a spus Cazacu.

Avocatul fostului premier a precizat că i-a adus lui Adrian Năstase câteva felicitări din partea unor ambasade şi "în special presă".

"I-am adus în special presă, pentru că a fost extrem de bogată în ultimele 24 de ore, şi i-am adus şi nişte felicitări. Din fericire, spun eu, ambasadele îl felicită pe Adrian Năstase. Mă refer la sărbătorile de Anul Nou", a completat Ion Cazacu.

Întrebat despre moralul lui Adrian Năstase, avocatul a spus că fostul premier este bine, aspect care s-a văzut de luni seară.

"Am hotărât să meargă de bunăvoie, să nu se mai dea niciun fel de discuţii sau explicaţii, pentru că aţi văzut... gestul pe care un om îl poate avea poate fi interpretat că a fost o înscenare. Lucru oribil din punctul meu de vedere", a spus Cazacu.

Avocatul a mai spus că Adrian Năstase nu are niciun regim special şi are un tratament avizat de medic. "Nu are absolut niciun tratament special, ci are un tratament corect", a precizat Cazacu.

Întrebat ce măsuri vor fi luate în continuare, Cazacu a spus că aşteaptă să vadă motivarea deciziei instanţei.

"O să vedem, sunt multe lucruri de spus în legătură cu soluţia, dar aşa cum am spus, noi am intrat azi în posesia minutei scrise. Nu mă aştept ca motivarea să fie foarte rapidă, legea spune 20 de zile, însă nu ştiu dacă aţi văzut dumneavoastră vreodată vreun judecător să motiveze în 20 de zile", a adăugat Cazacu.

Avocatul a precizat că mai aşteaptă până în februarie, când vor intra în vigoare noile coduri penale, pentru că sunt o serie întreagă de dispoziţii noi, mai favorabile, apoi, în acest context, va analiza soluţia şi se vor stabili măsurile viitoare.

"După aceea ne vom gândi şi la celelalte aspecte, respectiv plângerea la CEDO, probleme legate de partea civilă a acestei sentinţe, care este, după opinia mea, uşor stranie, dar probabil că vom avea mai multe elemente în momentul în care vom avea motivarea", a mai spus Cazacu.

Avocatul a mai arătat că în acest dosar cu siguranţă se va face o nouă plângere la CEDO.

"Avem timp şase luni de la pronunţare. V-am spus, nu ne grăbim, pentru că singurul nostru element la ora actuală este acesta: să încercăm să punem lucrurile în ordine, în conformitate cu legea, ca domnul Adrian Năstase să beneficieze de dispoziţii legale privind liberarea condiţionată şi doi, ne gândim la aspectele de natura financiară, pentru că s-a dispus confiscarea unei sume", a precizat Cazacu.

Avocatul a spus că a stat de vorbă cu soţia şi cu fiul cel mare al lui Adrian Năstase.

"Toată lumea este conştientă de faptul că este o perioadă extrem, extrem de grea. Totuşi, sunt nişte oameni puternici, au reacţionat absolut cu mare demnitate la acest moment greu, inclusiv Adrian Năstase era foarte calm astăzi, în afară că este puţin frig, se concentrează, pentru că veţi avea ocazia să citiţi multe lucruri", a adăugat Cazacu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ