CC, despre modificările la Codul penal: Legiuitorul a afectat protecţia penală a unor valori sociale

| 28 ian, 2014

Judecătorii Curţii Constituţionale (CC) arată, în motivarea deciziei prin care a declarat neconstituţionale modificările aduse Codului penal, că legiuitorul a afectat, prin acestea, protecţia penală acordată unor valori sociale deosebit de importante.

''Curtea constată că, prin modificările operate, legiuitorul a afectat protecţia penală acordată unor valori sociale deosebit de importante. (...) În mod paradoxal, legiuitorul extrage din aria de incidenţă a răspunderii penale, tocmai persoanele care ocupă funcţii reprezentative în stat şi care exercită prerogative de putere reală, persoane ale căror fapte de natură penală produc consecinţe grave asupra bunei funcţionări a autorităţilor publice, asupra actului decizional care priveşte interesul general al societăţii, şi nu în ultimul rând, asupra încrederii cetăţenilor în autoritatea şi prestigiul instituţiilor statului'', se arată în motivarea deciziei de constatare a neconstituţionalităţii în cazul modificărilor la Codul penal adoptate de Camera Deputaţilor în 10 decembrie 2013.

Potrivit judecătorilor CC, deşi noile dispoziţii prevăd că funcţionarii publici "răspund penal, civil sau administrativ în conformitate cu dispoziţiile legilor speciale în baza cărora îşi desfăşoară activitatea, precum şi cu dispoziţiile dreptului comun, cu respectarea prezentului alineat", sub aspectul răspunderii penale, "trimiterea la legea specială şi la dreptul comun este una iluzorie".

"În ceea ce îl priveşte pe Preşedintele României, acesta îndeplineşte prerogativele şi exercită competenţele stabilite prin Constituţia României şi alte legi, prin Administraţia prezidenţială, instituţie publică aflată la dispoziţia Preşedintelui, în temeiul Regulamentului de organizare şi funcţionare a Administraţiei prezidenţiale. Senatorii şi deputaţii sunt reprezentanţi aleşi ai poporului român, exercitându-şi mandatul în serviciul poporului, în temeiul Constituţiei, a Legii nr.96/1996 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi a regulamentelor proprii de organizare şi funcţionare", mai precizează judecătorii CC, în motivarea deciziei.

Conform sursei citate, în condiţiile în care finalitatea legii este aceea de a crea premisele ca persoana care deţine o demnitate sau o funcţie publică să-şi îndeplinească cu obiectivitate atribuţiile care îi revin potrivit Constituţiei, şi nu în scopul realizării unor interese personale de natură patrimonială, care să prejudicieze interesul public, ''restrângerea sferei de incidenţă a normei de incriminare a conflictului de interese generează importante probleme de neconstituţionalitate''.

Curtea Constituţională a decis, în 15 ianuarie, cu unanimitate de voturi, că modificările la Codul Penal adoptate de Camera Deputaţilor în 10 decembrie 2013 sunt neconstituţionale.

Obiecţiile de neconstituţionalitate au fost formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de 50 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, cu privire la dispoziţii din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative (actualul Codul Penal şi noul Cod Penal) şi la articolul unic din Legea pentru modificarea articolului 253 indice 1 din Codul Penal.

Astfel, CC a admis obiecţia şi a constatat neconstituţionalitatea articolului I punctul 5 şi articolului II punctul 3 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care înlătură din categoria funcţionarilor publici şi a funcţionarilor pe preşedintele României, pe deputaţi şi senatori, precum şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei profesii liberale, în baza unei legi speciale şi care nu sunt finanţate de la bugetul de stat.

"Aceste dispoziţii încalcă art.1 alin.(1) şi (5) din Constituţie referitor la statul de drept şi obligaţia respectării Constituţiei şi a legilor, art.16 alin.(1) şi (2) care consacră principiul egalităţii în drepturi, precum şi art.11 alin.(1) privind obligaţia statului român de a îndeplini întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce îi revin din tratatele internaţionale", s-a arătat într-un comunicat de presă al Curţii Constituţionale remis agenţiei MEDIAFAX.

De asemenea, judecătorii constituţionali au constatat neconstituţionalitatea articolului unic din Legea pentru modificarea articolului 253 indice 1 din Codul Penal, care înlătură funcţionarii publici din sfera subiecţilor activi a infracţiunii de conflict de interese şi care exceptează din categoria actelor incriminatoare emiterea, aprobarea, adoptarea şi semnarea actelor administrative, precum şi cele care privesc creaţia, dezvoltarea, pregătirea ştiinţifică, artistică, literară şi profesională.

"Aceste dispoziţii încalcă art.1 alin.(1) şi (5) din Constituţie referitor la statul de drept şi obligaţia respectării Constituţiei şi a legilor, art.16 alin.(1) şi (2) care consacră principiul egalităţii în drepturi, precum şi art.11 alin.(1) privind obligaţia statului român de a îndeplini întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce îi revin din tratatele internaţionale", a precizat Curtea Constituţională.

Judecătorii constituţionali au constatat şi neconstituţionalitatea articolului I punctul 2 şi articolului II punctul 5 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative, privind modificarea articolului 741 din actualul Cod Penal, respectiv a articolului 309 indice 1 din noul Cod Penal, dispoziţii care reglementează o cauză de reducere şi de înlocuire a pedepselor pentru anumite infracţiuni, denumite generic "infracţiuni prin care s-a produs un prejudiciu evaluabil în bani", potrivit CC.

"Aceste dispoziţii sunt neconstituţionale raportat la art.1 alin.(3) şi (5) din Constituţie referitoare la statul de drept, obligaţia respectării Constituţiei şi a legilor în ceea ce priveşte claritatea şi previzibilitatea normelor, art.21 privind accesul liber la justiţie şi art.147 alin.(1) şi (4) din Constituţie privind caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale", a precizat sursa citată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Curtea Constituţională în 12 decembrie 2013, precizând în actul transmis CC că modificările aduse Codului Penal, în urma cărora s-ar putea concluziona că anumite persoane "sunt deasupra legii", neputând fi pedepsite pentru comiterea unor infracţiuni de corupţie, pot fi considerate incompatibile cu funcţionarea statului de drept.

Modificări la Codul Penal adoptate de Camera Deputaţilor în 10 decembrie 2013 au provocat cel mai mare scandal din justiţie de anul trecut. Prin una dintre modificări, preşedintele şi parlamentarii au fost scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal. În aceeaşi zi, Camera a aprobat un proiect de modificare a Codului Penal respins de Senat în octombrie 2012, prin care se schimbă articolul privind conflictul de interese, fiind eliminată categoria funcţionarilor publici.

Proiectul de lege a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a Camerei şi a fost votat fără ca raportul comisiei să fie publicat şi fără dezbatere în plen. De altfel, Comisia juridică a întocmit raportul cu o seară înainte, în aceeaşi şedinţă controversată în care a fost adoptat şi proiectul Legii amnistierii.

Modificările au fost contestate vehement de preşedintele Traian Băsescu, care a spus că acestea sunt "dramatice" şi "dărâmă zece ani de muncă şi activitate a instituţiilor anticorupţie", precum DNA sau ANI.

Reacţia lui Băsescu nu a fost singulară. Astfel, Direcţia Naţională Anticorupţie a arătat că, în urma modificărilor aduse Codului Penal, parlamentarii trimişi în judecată pentru fapte de corupţie sau asimilate acestei infracţiuni ar putea să fie achitaţi, iar cei aflaţi în detenţie, prin condamnări definitive, ar putea fi puşi în libertate.

La rândul său, preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, susţinea că, în urma modificărilor, "se va crea o super-imunitate", iar "istoricul de cazuri al ANI va fi aruncat în aer în cazul a 25 de senatori şi deputaţi".

Şi CSM a criticat modificările aduse Codului Penal, subliniind că nu le-a primit spre avizare, aşa cum prevede legea. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a susţinut însă că nu avea obligaţia să ceară avizul CSM.

Ambasadele Statelor Unite, Olandei, Germaniei şi ambasadorul britanic, Martin Harris, precum şi reprezentanţii unor organizaţii neguvernamentale au criticat, de asemenea, amendamentele aduse la Codul Penal de către deputaţi.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ