CCR: Desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată, constituţională
					Curtea Constituţională a României a decis miercuri că este constituţională legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă a guvernului privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată.
Decizia este definitivă şi general obligatorie, urmând ca actul normativ să fie transmis preşedintelui României, spre promulgare.
Sesizarea a fost formulată de 80 de deputaţi PDL, UDMR şi PP-DD.
În 14 mai, plenul Camerei Deputaţilor a aprobat ordonanţa de guvern privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată.
'Unitatea de achiziţii publice centralizată încheie acorduri-cadru în numele şi pentru unităţile sanitare publice din reţeaua ministerului şi reţeaua autorităţilor administraţiei publice centrale', se arată în textul actului normativ.
Prevederile OUG nu se aplică achiziţiilor a căror sursă de finanţare este asigurată din fondurile alocate de autorităţile administraţiei publice locale, donaţii, sponsorizări şi fonduri din proiecte de finanţare rambursabilă şi nerambursabilă.
Ministerul Sănătăţii încheie acorduri-cadru pentru achiziţia  centralizată, la nivel naţional, de medicamente, materiale sanitare,  echipamente medicale, echipamente de protecţie, servicii, combustibili  şi lubrifianţi pentru parcul auto.
 
Lista produselor pentru care se organizează proceduri de achiziţie  centralizată se aprobă în termen de zece zile de la data intrării în  vigoare a ordonanţei prin ordin al ministrului Sănătăţii.
 
Atribuirea acordului-cadru de către unitatea de achiziţii publice  centralizată nu necesită dovedirea existenţei sumelor necesare  efectuării plăţilor, precizează textul ordonanţei.
 
Potrivit iniţiatorului, scopul măsurii îl reprezintă gestionarea  eficientă a resurselor financiare alocate, achiziţionarea de produse şi  servicii de calitate şi stabilirea unor variaţii mai mici de preţ.
Ordonanţa a fost adoptată şi de Senat iar Camera Deputaţilor a fost decizională în acest caz.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ