Ce partide se bat pe Traian Băsescu. Fostul şef al statului este dorit de liderii a două formaţiuni politice

| 15 ian, 10:10

După finalizarea mandatului de preşedinte, Traian Băsescu este revendicat de un partid care a reuşit să ajungă sub pragul electoral (PMP) şi un partid subunitar (PNŢCD). Liderii celor două formaţiuni, Elena Udrea şi Aurelian Pavelescu, se contrazic însă în momentul în care vorbesc despre implicarea politică a fostului şef de stat.

Preşedintele PNŢCD se bazează pe experienţa politică şi abilităţile de lider ale fostului preşedinte pentru a construi un proiect politic în perspectiva alegerilor parlamentare din 2016. "Traian Băsescu revenit în politică ar putea face cam ce vrea el. Ar putea să-i reuşească orice proiect pe care şi l-ar dori pentru că beneficiază inclusiv de o experienţă uriaşă în ceea ce priveşte campaniile electorale, contactul cu populatia, aşteptările publice. Depinde numai de domnia sa ce rol vrea să-şi aleagă. O mare masă de oameni are această aşteptare: cum va reapărea Traian Băsescu pe scena politică? Eu personal îi doresc succes. Am o relaţie bună cu preşedintele. Sper să realizăm şi un proiect politic împreună, pentru 2016", a declarat Pavelescu într-un interviu pentru ziarul Puterea.

Pe de alte parte, Elena Udrea susţine că fostul preşedinte nu se va înscrie în niciun partid, deşi este nevoie de el în politică. "Este nevoie de Traian Băsescu în politică. După o lună cu Klaus Iohannis, lumea îl dorește pe Traian Băsescu. Dar, nu îl mai văd pe Băsescu într-un partid", a declarat Elena Udrea, miercuri seara, la B1 TV.

Tatiana Niculescu Bran, pe urmele lui Băsescu. Ce moşii deţine purtătoarea de cuvânt a lui Iohannis

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

10 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
15 ian, 13:57
florin
Oferte de lucru de seriozitate maxima! Oameni foarte multi lucreaza acum cu noi si sunt extrem de multumiti! Primele castiguri au fost acordate! Oferim imediat contract legal! Avem dovada castigurilor! NU e joc pyramidal si NU e MLM! Castigati garantat cel putin 300 de dolari, lunar lucrand ca operator online, 3 ore pe zi! Va trimitem mai multe detalii, dupa ce trimiteti textul “ Info” la adresa de email: [email protected]
15 ian, 13:56
florin
Oferte de lucru de seriozitate maxima! Oameni foarte multi lucreaza acum cu noi si sunt extrem de multumiti! Primele castiguri au fost acordate! Oferim imediat contract legal! Avem dovada castigurilor! NU e joc pyramidal si NU e MLM! Castigati garantat cel putin 300 de dolari, lunar lucrand ca operator online, 3 ore pe zi! Va trimitem mai multe detalii, dupa ce trimiteti textul “ Info” la adresa de email: [email protected]
15 ian, 13:10
Constantin Georgescu
Draga base munca la domiciliu sper ca va aduce beneficii familiei o recomand calduros.
15 ian, 12:05
Adrian Razvan
Munca la domiciliu
Noutate absoluta, doar acum! Oferta este acum un fenomen, pentru ca tot mai multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! sellectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de e-mail: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ