PROFEŢIE dezastruoasă pentru 2015. Cum va arăta România FĂRĂ Traian Băsescu

| 15 ian, 11:50

Sociologul Vasile Dâncu zugrăvește un tablou al României după zece ani de mandat prezidențial al lui Traian Băsescu.

"Este greu de schimbat politica din România după Traian Băsescu. De ce? Simplu, Traian Băsescu a fost totalmente pe gustul poporului chiar dacă la final a avut niște probleme de scădere a încrederii. A fost Tătucul – jucător, adică ceea ce așteaptau oamenii. A fost votat de două ori împotriva sistemului și a majorității media. Acum sunt mulți deștepti care spun că vor liniște, dar este o ipocrizie, sau nu își dau seama. Cum spuneau filosofii antici: nu te poți scălda de două ori în același râu. Nici noi nu vom reveni la liniștea de dinainte de Traian Băsescu. Deja se vede în agenda pe care publicul o face pentru noul președinte: locuri de muncă, dreptate socială, salarii și pensii mari, adică exact ceea ce nu poate face Președintele României. Iohannis este un alt tip de personalitate, un ardelean așezat, dar nu este exclus să se schimbe un pic datorită presiunii publice. Orice politician când vede că începe să scadă în sondaje începe să acționeze, mai ales dacă i se reproșează că nu acționează. Președintelui Iohannis o să i se facă în scurt timp reproșuri adversarii politici sau media că este indiferent, că nu se implică sau că a pactizat cu sistemul, și atunci va fi obligat probabil să iasă la joc. Până acum a rezistat bine unor încercări de a-l scoate prematur în ring, dar va rezista oare cinci ani?", a declarat sociologul Vasile Dâncu pentru voceatransilvaniei.ro.

Citeşte şi: Ce partide SE BAT pe Traian Băsescu. Fostul şef al statului este dorit de liderii a două formaţiuni politice

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

6 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
16 ian, 13:09
liviuioan
AdancaTA din DEAL-pe partea stanga--CASA SPERANTEI LA PARTER
Draga, domnule ION---fiecare cu dragostea lui--vorba lui MIRCIULICA . Unii , vor sa iubeste pe cineva, altii nu vor sa iubeste .Nu toti , suntem , urmasii lui TRAIAN . Acelasi care in GUVERNUL ROMAN---el comandante---printr-un ORDIN de MINISTRU--a distrus---Intreprinderile de REPARAT MATERIAL RULANT---declansand---TIGANIADA---fierului vechi din TRIAJE . Acelasi care in calitate de PRIM MINISTRU--a luat un imprumut de la FMI si a redus -FONDUL DE SALARII cu 25%--in aplauzele---PRINTILOR---BICILOR-- STELULILOR---uniunea scriitorilor--MITITICA . E MULTE . In privinta domnului DANCU--nu contest calitatile dumnealui---cateodata, mi-e greu sa le inteleg --COMENTARIILE-- .
16 ian, 09:46
radu
chioru
BINE CA AM SCAPAT DE CHIOR,CUM DRACU SA-L REGRETAM,N-AM RATAT NICI UN REFERENDUM DE DEMITERE A LUI.
16 ian, 09:10
MIHAELA
Dl.Vasile Dancu nu a spus ceva interesant niciodata si m-as fii mirat s-o faca de data asta.
16 ian, 02:34
ion
coment AdancaTA
Multe nu intelegi D-ta cu judecata "adanca" Judeci atat de adanc ,ca ma indoiesc de obiectul cu care judeci si "adancesti "problemele .Atat D_nul Presedinte Basescu( titulatura se pastreaza,pana la sfarsitul vietii,pentru toti fostii Presedinti de Republica s-au de Stat din intreaga lume) ramane in istorie cu meritele si neajunsurile lui.Oricum este cel mai meritos Presedinte ales de Romani pana la ora actuala.Cat priveste personalitatea D-lui V.Danca nu avem ce discuta .Este unul din analistii politici de marca si asa va ramane,indiferent de judecata D-tale atat de "adanca".Apropo ,ori esti din ADANCATA?
15 ian, 17:12
liviuioan
aDANCata
Nu l-am inteles niciodata pe stimabilul, VASILE . Am apelat la metode arhaice--cum ar fi un lighean cu apa ( iarna merge cu calda ) sa inteleg zicerile lui . Acum stau si ma intreb---o fi simtit si omul ceva---o fi spus morarul ceva---hodoronc tronc---serviciul credincios . Domnule DANCU---domnul Traian --nu a castigat niciodata alegerile---altii au fost facuti sa piarda-----Singura victorie a domnului a fost in 2007----BORNA cu tot cu CRUCE--este 2012 cand 7,4 de romani ---AU SPUS--- DA . DA--domnule DANCU .

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ