Chelaru, PSD: Referendumul pentru revizuirea Constituţiei ar putea avea loc spre finalul anului 2015

| 05 mai, 2014

Referendumul pentru revizuirea Constituţiei ar putea avea loc spre finalul anului 2015, a declarat luni senatorul PSD Ioan Chelaru, vicepreşedintele Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României.

"Există ideea în acest moment ca anul 2015 să fie consacrat principalelor acte normative care privesc modernizarea României. Unul dintre acestea este revizuirea Constituţiei. Dacă lucrurile se desfăşoară normal, firesc, ca într-o ţară europeană democratică, este punctul meu de vedere generat şi de experienţa în domeniu, spre sfârşitul anului 2015 am putea discuta de referendum. Asta depinde foarte mult de modul în care cele două Camere ale Parlamentului discută şi votează procedura de revizuire şi dacă articolele aprobate de o cameră sunt similare cu cele aprobate de a doua cameră", a spus Chelaru, la Palatul Parlamentului, conform Agerpres.

El a precizat că a avut o întâlnire cu preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, Crin Antonescu.


"Am avut o întâlnire cu domnul preşedinte al Comisiei de revizuire a Constituţiei, Crin Antonescu. Am văzut şi evaluat, la prima vedere, toate amendamentele care s-au făcut şi care s-au depus până la termenul fixat atunci. Am stabilit în Biroul permanent al comisiei ca termen de reîncepere a lucrărilor pe amendamente data de 4 iunie, la ora 11,00, cu acces total al presei la toate lucrările comisiei. Sper că începând de pe 4 (iunie - n.r.) să putem discuta de amendamente adoptate sau respinse în această sesiune şi la începutul sesiunii viitoare. Sunt depuse câteva zeci de amendamente. Unele amendamente sunt chiar spectaculoase", a arătat senatorul PSD.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ