Antena 3 a comis-o grav. Iată una dintre cele mai mari gogoşi de presă din ultima vreme

| 03 iun, 2014

Cel care a intrat azi dimineață în „breaking-news” la Antena 3 anunțând internarea în stare gravă a șefului STS, Marcel Opriș, la Viena, este reporterul acreditat de postul de știri la Palatul Cotroceni. Știrea s-a dovedit a fi una dintre cele mai mari gogoși de presă din ultima vreme, în condițiile în care Opriș a apărut vesel și sănătos, peste două ore, la Parlament, scrie reportervirtual.ro.

Ionuţ Cristache a intrat de două ori în direct, la 09:10 și la 10:00, cu ştirea-bombă.

Informația părea a fi „beton”, mai ales că Antena 3 anunța că boala „i-a pus și în trecut viața în pericol” și, mai mult, exista și o dată a externării: 17 iunie!

Peste două ore, stupoare! Opriș, sănătos și sprinten – nici bolnav grav, nici internat la Viena – intră în Palatul Parlamentului pentru a participa la lucrările Comisiei de Apărare.

Potrivit unor surse din STS, Ionuț Cristache a sunat să confirme „știrea” abia după ce aceasta a fost difuzată de două ori pe post.

Am solicitat o poziție oficială din partea Antenei 3 în legătură cu această gafă monumentală și în legătură cu modul în care o știre în totalitate falsă a putut fi difuzată în două jurnale fără o minimă verificare. Nimic până la această oră. Aceeași tăcere este și răspunsul din partea jurnalistului Ionuț Cristache.

Cristache, reporterul „sărmăluță”

Ionuț Cristache este și autorul celebrei „anchete” privind relația dintre Gazprom şi Ioana Băsescu, ale cărei concluzii s-au pierdut în ceață și care a servit drept material de propagandă pentru o perioadăîn războiul Antenei 3 contra familiei Băsescu.

Tot Ionuț Cristache este cel care a ratat o altă „anchetă” în 2013, în urma căreia s-a ales cu dosar penal. Evenimentul zilei relata atunci: un reporter al postului de televiziune Antena 3 s-a dat drept consilier al edilului Sectorului 2 al Capitalei, Neculai Onțanu, și a cerut mai multe cantități de sarmale de la mai multe restaurante pentru 1 Decembrie, potrivit reprezentanțiilor Primăriei Sectorului 2. Având în vedere că solicitarea a creat suspiciuni, reprezentanții restaurantelor au semnalat cazul  Poliţiei Locale a Sectorului 2. Împotriva jurnalistului Ionuţ Cristache de la Antena 3, Poliţia Locală a Sectorului 2 a decis să facă plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de uzurpare de calităţi oficiale şi escrocherie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

11 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
04 iun, 2014
gruia
De la BOUL asta cu ochelari nu ma mir de nimic! E o sluga preaplecata a shoparloiului veninos varan! Ar face orice numai sa fie bagat in seama,poate-poate il inainteaza in grad stapanul! Nu-l uit cat de penibil a fost la o conferinta de presa a Presedintelui,la Cotronceni! Daca eram pe-aproape,cred ca-l stucheam intre aia patru ochi!
04 iun, 2014
Liviu
Sa fim serioși nu a fost o gafa atât de mare, asa ca nu va mai atacați colegii.
04 iun, 2014
Costin
.
Mizerie de articol. Cand vine vorba sa carcotiti sunteti primii, dar cand vine vorba de jurnalism serios, jucati la pitici.
04 iun, 2014
librarul
..............
profesionisti la vandut gogosi sunteti voi cei care trambitati pe aici numai minciuni si ridicati in slavi pe basescu.
04 iun, 2014
pacepa
........................
astea sunt niste aberatii spuse de niste jurnaliste de mana a doua asa cum sunteti voi la ghena de gunoi cu voi pupincuristi basisti.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ