Cine sunt bugetarii care vor avea salarii reduse și cu 3.000 de lei. Reacția ministerului Muncii

Directori, secretari, și alți specialiști din ministerele de Externe, Finanțe, Interne, Agricultură, și instituții precum APIA și ANAF vor avea salariile reduse, în unele cazuri și cu peste 3.400 de lei, după aplicare alegii salarizării unitare.
Sindicaliştii atrag atenţia asupra faptului că mulţi bugetari vor avea salarii reduse, după aplicarea grilelor de salarizare din lege. Cel mai afectaţi sunt angajaţii ministerului de Externe. Acolo tăierile, în cazul unui secretar de general grad II, pierderea este de peste 2.300 de lei pe lună, iar în cazul unui director general, chiar şi de 3.400 de lei net pe lună.
Cristian Vasilcoiu, consilierul de comunicare al ministruui Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat pentru Capital că tăierile se aplică la 3% dintre angajaţii de la stat, doar pentru funcţii de conducere şi doar pentru cei cu salarii mari. ”Aceste tăieri au fost anunţate încă de anul trecut”, a declarat Vasilcoiu.
Directori din ANAF pierd peste 400 de lei la leafă, cei din Ministerul Finanţelor pierd între 73 şi 700 de lei, iar la APIA tăierile ajung la 1.900 de lei net pe lună.
Începând cu luna martie, profesorii universitari şi medicii sunt cei care câştigă în schimb, la leafă. Un medic primar avea la 31 decembrie 2017 un salariu net de 6.000 de lei. De la 1 ianuarie leafa i-a crescut la 8.000 de lei, iar, de la 1 martie 2018, va urca la peste 15.000 de lei. Un profesor universitar cu vechime de peste 25 de ani avea la 31 decembrie 2017 un salariu brut de aproape 5.000 de lei. De la 1 martie acesta va urca la 7.260 de lei.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
