Companii din România şi alte 19 ţări, implicate în furnizarea componentelor explozibililor folosiţi de Statul Islamic

| 25 feb, 10:40

Companii din 20 de ţări, printre care şi România, sunt implicate în lanţul furnizorilor de componente ale dispozitivelor explozive improvizate folosite de gruparea Stat Islamic (SI), iar guvernele şi companiile din statele respective trebuie să depună eforturi suplimentare pentru a urmări acest flux de materiale chimice, cabluri şi alte componente, arată rezultatele unui studiu comandat de Uniunea Europeană, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Studiul, realizat de Conflict Armament Research şi care a durat 20 de luni, arată că 51 de companii din ţări precum SUA, Rusia, China, Brazilia, Turcia, Olanda, Elveţia, Austria, Republica Cehă şi România au produs, au vândut sau au importat peste 700 de componente folosite de gruparea jihadistă Stat Islamic pentru a construi dispozitive explozive improvizate (IED). 

În prezent, IED sunt produse la o 'scară cvasi-industrială' de gruparea jihadistă, care utilizează printre altele componente disponibile pe piaţă, ca fertilizatori chimici şi telefoane mobile. 

În lanţul furnizorilor de componente pentru realizarea dispozitivelor explozive improvizate ale grupării Stat Islamic sunt implicate în total 13 firme din Turcia, mai multe decât din orice altă ţară. Turcia este urmată de India, cu şapte companii implicate în furnizarea de asemenea componente. 

Pentru realizarea studiului, Conflict Armament Research a recuperat componente ale IED în timpul luptelor armate din zona oraşelor irakiene Rabia, Kirkuk, Mosul şi Tikrit şi din oraşul sirian Kobane. 

Autorii studiului au declarat că au încercat să ia legătura cu companiile implicate în furnizarea respectivelor componente, însă nu au primit niciun răspuns sau firmele în cauză au precizat că nu mai sunt responsabile pentru destinaţia finală a produselor după ce acestea au fost deja livrate. 

Şapte firme indiene sunt cele care au fabricat majoritatea detonatoarelor încărcăturilor explozive şi a cablurilor pentru detonare. Toate aceste componente au fost exportate legal din India, sub licenţă emisă de guvern, unor entităţi din Liban şi Turcia, potrivit studiului realizat de Conflict Armament Research.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ