Credibilitate şi Competivitate. România urcă

| 05 sep, 2014

Văd că în lipsă de alte subiecte se pune la îndoială raportul Global Competitiveness Report 2014-2015. Cred că numai noi puteam face aşa ceva, dar nu mă miră după Scrisorile trimise către CE pentru nominalizarea Comisarului European.

1. Cei care critică dovedesc că nu au înţeles nimic. Raportul este cel mai prestigios şi credibil document pe competitivitate. Indicele competivităţii nu se calculează aşa cum cred unii, doar legat de cum s-au simţit cei din mediul privat. Noţiunea de competitivitate este mult mai largă şi cuprinde progrese la dezvoltarea instituţională, mediul macroeconomic, dezvoltarea pieţei financiare, înzestrare tehnologică, complexitatea afacerilor, inovare, infrastructură, sănătate şi educaţie primară, eficienţa pieţei bunurilor, eficienţa pieţei muncii, mărimea pieţei, educaţie superioara şi training. Subindici s.a. pentru detalii aveţi AICI.

2. Daca apasati pe I la fiecare indicator veţi putea vedea ca unele date sunt culese de la FMI, altele de la OECD, Banca Mondiala s.a.m.d, iar metodologia folosită de World Economic Forum o puteţi găsi aici la pagina 66

3. De ce anul trecut când România a urcat doar două poziţii în top Raportul era bun, iar acum nu mai este – greu de înţeles în afara motivaţiei electorale. Bănuiesc că fiind acelaşi institut partener şi atunci şi acum putea salta România încă de atunci în clasament sau când România a cazut o pozitie in clasament.

4. Daca cineva crede că a contesta Raportul Competitivității Globale, fundamentat de World Economic Forum și coordonat de renumitul economist Xavier Sala-I-Martin, profesor la Columbia University unul dintre cei mai buni specialiști în creștere economică și dezvoltare, este o virtute se înşală. Detalii despre backgroundul profesorului aici.

5. Raportul aduce în fiecare an noi inovaţii ca de exmplu calculul care presupune aplicarea unui coeficient de ajustare legat de accesul la nevoile fundamentale, vulnerabilitate grupurilor sociale la șocuri și coeziunea sociala măsurată prin coeficientul GINI privind inegalitatea veniturilor, mobilitatea socială și ocuparea în rândul tinerilor. Interesant, nu?

6. Progresele evidentiate în Raportul de Competivitate sunt în mare măsură explicate şi în alte Rapoarte neutre, independente precum Mozaicul Transformarilor Structurale – cateva piese, Elena Iorga BNR detalii aici ca şi în raportul unei prestigioase institutii de consultanta in afaceri privind atractivitatea pentru investitii a economiilor europene.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
23 oct, 2014
guzganul si ciolanul
Socol este deci din "familia "hectarelor...
În aceleași stenograme, Hrebenciuc a explicat cum a ajuns fiul său profesor la ASE. El l-a pomenit pe Cristian Socol, consilierul premierului Victor Ponta. „Este consilierul premierului pe economic, e copil de-al meu. L-a crescut pe Andrei, l-a adus asistentul lui în primul an, e din familie, cum ar veni”, spunea Hrebenciuc. Andrei s-a însurat în august 2014 cu Irina Noapteș, fiica fostului șef al CFRCălători, Alexandru Noapteș.
18 sep, 2014
cantautor
sunt curios,sotia a ramas la ASF?
sau a luat salariile compensatorii...
ps:articolul este bazat pe o sursa pe care o citezi,pe sarite
e totusi un pas inainte ,pentru un consilier
06 sep, 2014
berenger
și încă ceva
Forumul Economic Mondial are ca partener în România firma SC VBD Alliance Consulting Srl, firma fostului ministru Liviu Voinea.
06 sep, 2014
berenger
da, e bine
Favoritism in decisions of government officials, nota 2,5 din maximum 7, locul 114 în lume
Public trust in politicians, nota 2,3, locul 104
Wastefulness of government spending, nota 2,5, locul 116

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ