Crin Antonescu – la momentul alegerii între USL şi Băsescu?

| 20 noi, 2013

Deşi guvernarea USL funcţionează bine, iar în fiecare săptămână România bifează rezultate economice lăudabile care se traduc prin respectarea angajamentelor faţă de români, în interiorul coaliţiei de guvernare nu e linişte. Iar apele sunt tulburate de fiecare dată de acelaşi personaj politic, adică de către liderul PNL Crin Antonescu, în acelaşi timp şi co-preşedinte al Uniunii Social Liberale.

Că preşedintele liberal a optat pentru un discurs cu puternice accente de opoziţie este deja evident şi nu mai trebuie dovedit. În încercarea de a-şi făuri un drum către funcţia supremă în stat, Crin Antonescu abordează ofensiv aproape orice temă, nemaicontând că de multe ori ia la ţintă proiecte aprobate şi adoptate de către guvernarea din care şi el face parte. Miza este desigur aceea de capitaliza nemulţumirile existente în rândul populaţiei şi de a le amplifica prin porpiile poziţionări. Este o strategie politică şi electorală rudimentară fiindcă, în numele visului prezidenţial, Crin Antonescu nu îşi menajează deloc partenerii de guvernare alături de care a plecat la drum şi pe care nu are nicio tresărire în a-I repudia atunci când intersele electorale o cer.

Abordărilor ofensive asumate  de Crin Antonescu nu i-au scăpat Victor Ponta, colegi din PNL şi mai nou Daniel Constantin, liderul conservatorilor fiind pus la zid de acelaşi preşedinte PNL doar pentru că gestionează o relaţia politică mai bună cu primul ministru decât cu Crin Antonescu, în interiorul Alianţei de Centru Dreapta. Adică acel parteneriat care i-a permis PNL-ului să obţină paritatea cu PSD în cadrul USL,  proiect renegat acum de Crin Antonescu şi al cărui deces a fost anunţat acum câtvea zile de acelaşi preşedinte liberal.

Cu alte cuvinte, poziţionările centrifuge ale liderului PNL în raport cu USL sunt tot mai frecvente şi tot mai apăsate. Însă cea mai gravă problemă nu este aceea a tacticii electorale lipsite de onestitate pe care Crin Antonescu o utilizează, ci reconsiderarea relaţiei preşedintelui liberal cu Traian Băsescu. Iar cele mai recente declaraţii şi acţiuni politice care l-au avut în prim-plan vin să confirme că şeful liberalilor şi-a însuşit modelul “reevaluării” patentat de actualul preşedinte al României.

Mai întâi, Crin Antonescu nu a avut nicio ezitare în a-l aproba pe Traian Băsescu atunci când şeful statului a afirmat că formaţiunile de dreapta l-ar putea susţine pe liberal în turul al doilea al prezidenţialelor, în cazul în care PSD ar propune propriul candidat pentru Cotroceni în 2014. În loc să infirme din start scenariul preşedintelui şi să reafirme unitatea USL, Crin Antonescu a preferat să potenţeze mesajul şefului statului.

Un al doilea moment care subliniază duplicitatea lui Crin Antonescu se referă la proiectul descentralizării, asumat marţi de Guvernul Ponta în Parlament. Iniţial, preşedintele PNL s-a declarat în favoarea proiectului coordonat de vicepremierul Dragnea, ulterior şi-a nuanţat poziţia arătând că nu este de acord ca descentralizarea să cuprindă domeniile ale căror portofolii sunt gestionate de miniştrii liberali. Astfel, formula finală a descentralizării a ţinut cont de pretenţiile exprimate de Crin Antonescu. Cel mai probabil, abordarea critică a liderului PNL pe tema descentralizării în contextul în care şi Traian Băsescu a declarat că proiectul ar fi “o prostie” nu este deloc întâmplătoare şi arată o compatibilitate între cei doi care nu are cum să fie trecută cu vederea.

Iar cel mai nou caz care trădează jocul dublu al lui Crin Antonescu este legat de scandalul achiziţiei terenului de aproape 300 hectare de către Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui, în condiţii mai mult decât controversate. În timp ce premierul Ponta, Senatul României şi grupurile parlamentare ale PSD şi PC încearcă să desluşească iţele acestei tranzacţii dubioase, prin instrumentele legale pe care le au la dispoziţie, Crin Antonescu este suspect de absent şi apatic.

Astfel, propunerea privind înfiinţarea unei noi comisii de anchetă pe cazul Călăraşi nu pare a fi girată de către preşedintele liberal. Iniţial, Crin Antonescu a avut o poziţie nuanţată privind un asemenea demers. Ulterior, premierul Ponta a declarat că a avut o discuţie telefonică cu liderul PNL şi că există un acord privind înfiinţarea noii comisii ale cărei atribuţii nu se suprapun peste cea constituită la nivelul Senatului şi care investighează modul în care fiica cea mare a preşedintelui a reuşit să obţină surpinzător de facil un credit de peste un milion de euro de la CEC Bank. Astfel, noua comsie ar urma să investigheze exclusiv tranzacţia cu terenul din judeţul Călăraşi.

După ce premierul a confirmat public existenţa unui acord cu preşedintele PNL, purtătorii secunzi de mesaj liberali o dau la întors. Mărturie stau declaraţiile lui George Scutaru, liderul deputaţilor PNL. "În ceea ce priveşte comisia de anchetă, noi nu am avut nicio discuţie pe acest subiect. Şi, până în prezent, subliniez acest lucru, nu există un acord al PNL pentru această comisie. Suntem dispuşi, suntem deschişi să discutăm acest subiect, dar acest subiect poate fi discutat numai în USL. Nu este o decizie care se ia la nivelul grupurilor parlamentare, este vorba de o decizie politică. Deci, nu există în acest moment un acord, dar suntem deschişi să discutăm acest subiect, e firesc, ca între parteneri în USL", a explicat liderul de grup al liberalilor de la Cameră.

Prin urmare, jocul politic duplicitar practicat de Crin Antonescu este reprobabil şi arată în mod evident încercarea de a-l proteja pe Traian Băsescu. Toate aceste ezitări, răzgândiri şi inconsecvenţe dau impresia că PNL, sub coordonarea lui Crin Antonescu, face tot ce poate ca să-l apere pe şeful statului. Ceea ce arată, de fapt, că liderul liberal se plasează tot mai clar în faţa unei decizii – continuă cu USL sau se aliază cu Traian Băsescu?

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ