CSM apără independența Justiției, dar doar până la Băsescu

Nu numai că se decide soarta juridică a lui Traian Băsescu, dacă se va ajunge și în cazul său se spună că a fost ”luat” pentru niște găinării, ca alții la fel de importanți înaintea lui, dar se va putea face în sfârșit lumină în hățișul de relații și numiri prin care acesta a ajuns să teleghideze actul de Justiție după cum i-au dictat interesele personale, cât se poate de politice. Deci, musai să admitem că miza este foarte, foarte mare. În paralel, oricâte bețe a băgat toată pedelimea și Băsescu însuși în roțile guvernului Ponta, rezultatele economice remarcate și pe plan extern, au scos din bătălia electorală extrem de multe subiecte cu tentă economică, pe care nu se mai poate bate monedă, așa cum se estimase inițial. De aici și încrâncenarea cu care se aruncă echipa Băsescu pe puținele pretexte care le-au mai rămas. Independența Justiției este unul din aceste pretexte. Să ne facem înțeleși: o Justiție independentă este esențială pentru orice democrație și stat de drept, fără excepție. Ceea ce vrem să subliniem, însă, este că în realitate, dincolo de toată isteria ipocrită de care se face vinovată echipa Băsescu, îi doare realmente în bască și de Justiției și cu atât mai mult de independența ei. Justiția are valoare pragmatic-instrumentală pentru Traian Băsescu, dacă nu ar fi transformat-o în levierul cu care încearcă periodic să-l ”ajute” pe Victor Ponta, nici că s-ar fi ocupat de ea. Vi se pare o presupunere hazardată? Ei bine, cine îl cunoaște pe Traian Băsescu știe că ar fi considerat la fel de importantă și Sănătatea sau Învățământul dacă și numai dacă ar fi avut convingerea că le poate transforma în arme politice. Cum așa ceva nu se prea poate însă întâmpla, Băsescu și ai lui bat monedă pe independența Justiției. Pretextul? Că a îndrăznit premierul Ponta să zică post-festum, după închiderea definitivă și ireversibilă a unui proces că actul de Justiție a fost direcționat și urgentat politic. Păi, să ne ierte cel de sus, din dealul Cotroceniului, dar cum altfel să interpretăm toate declarațiile sale PUBLICE prin care rupea dinții din gura magistraților din 2005 și până aproape de zilele noastre? Dar toate numirile și schimbările de magistrați pe bandă rulantă, de parcă președintele României nici nu ar fi avut alte sarcini de serviciu decât să execute rotația cadrelor în Justiție, după modelul vechi, fanariot: mai tunde-le bărbile, să te știe de frică și de stăpân! Și cum să interpretăm declarația la fel de publică a procurorului Papici, care explica savant pentru fanaticii de dreapta cum a înlăturat un coleg procuror dintr-un caz pe motiv că nu se mișca suficient de vioi și în direcția indicată?! Alea nu sunt imixtiuni în independența Justiției, dragi magistrați? Sau v-a fost teamă că se repetă celebra atenționare a chestorului și în cazul domniilor voastre?

Păi, comparativ, dezamăgirea lui Ponta pe marginea unei sentințe date și pusă în executare sunt la nivelul absolut și firesc pe care-l vedem zi de zi, în legătură cu alte cazuri și nu leșină niciun magistrat! Credeți că exagerez? Toată dimineața acestei zile am urmărit pe un post public de televiziune o suită de opinii cât se poate de lucide și de caustice, care criticau sentința dată de niște judecători care i-au redus pretențiile de despăgubire unei tinere care și-a pierdut o mână într-un nefericit accident auto. Cum judecătorii i-au micșorat despăgubirea cuvenită de cinci ori, toți cei care opinau public în studio au fost de acord că decizia magistraților în acest caz a fost scandaloasă. Și nu s-a făcut gaură în cer!

Ce a zis Ponta? Că procesul lui Năstase a fost politic? A fost blând! Lui Năstase i-au mai aprobat vreo 5 martori ai apărării. Dar să luăm cazul victimelor colaterale, Marina și Bogdan Popovici, unde la peste 970 de martori ai acuzării, trei sferturi dintre ei oameni mărunți și irelevanți pentru caz, înspăimântați de poveștile conform cărora au de ales între a fi martori sau acuzați, apărării nu i s-a aprobat NICIUN MARTOR. Scriu cu majuscule, poate înțelege în sfârșit cineva acolo sus grozăvia sovietică care s-a petrecut într-un tribunal din România, în secolul 21. Procurorii au montat un palet (luați vă rog ad literam) de dosare, cu mai mulți martori ai acuzării decât au fost la Nurnberg, iar în final soții Popovici au primit condamnări de 5 și respectiv 6 ani printr-o sentință motivată pe 400 de pagini (!!) în care instanța admite negru pe alb că n-au fost găsite dovezi. Iar Marina Popovici a fost condamnată, negru pe alb, pentru că ”fiind soția lui Bogdan Popovici” nu ar fi putut să nu aibă cunoștință despre presupusele legături ilegale dintre soțul ei și Adrian Năstase.

Eu cred că acesta a fost un proces politic și o cred nu pentru că a zis Victor Ponta așa, ci pentru că am aflat în detaliu situația soților Popovici, biete victime colaterale a căror încarcerare stă paravan pentru eliminarea fostului premier din viața politică. Nici dacă-mi tăiați capul n-am să cred altfel și, în paralel, da, cred cu putere în Justiția română independentă, cea care se va face cândva și în această țară, după ce oameni politici ca Traian Băsescu n-o vor mai ”primeni” după interesele personale.

Și încă ceva. Cred și în asta... Nu toți magistrații sunt numiți de Băsescu sau consideră că-i datorează ceva lui Băsescu. Dovadă este chiar declarația publică a lui Tiberiu Nițu, despre telefoanele lui Băsescu: ”Nu îmi e mie teamă de criminali!” O frază simplă și fără mult stil, dar care în opinia mea ar trebui pusă în marmură pe frontispiciul fiecărui tribunal din țara asta. Procurorul general, Tiberiu Nițu, le-a spus joi membrilor CSM că dacă în 18 ani de magistratură nu i-a fost teamă de "criminali" nu va începe să-i fie teamă de anumite declarații sau telefoane. Deci mai avem speranță, deci se poate!