CSM: Comunicatul CJ Constanţa referitor la DNA a afectat independenţa justiţiei
 
					Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis joi că a fost afectată independenţa justiţiei prin comunicatul transmis de Consiliul Judeţean Constanţa în 15 ianuarie referitor la Direcţia Naţională Anticorupţie, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
Referitor la afirmaţiile preşedintelui CJ Constanţa, Nicuşor  Constantinescu, formulate la adresa DNA în aceeaşi zi, CSM a constatat  că acestea nu au fost de natură să afecteze independenţa sistemului  judiciar, au mai spus sursele citate.
 
Plenul CSM a avut joi pe ordinea de zi raportul Inspecţiei Judiciare  privind apărarea independenţei şi integrităţii procurorilor DNA.
 
Raportul IJ concluziona că declaraţiile preşedintelui CJ Constanţa,  Nicuşor Constantinescu, şi poziţia Consiliului Judeţean Constanţa  exprimată printr-un comunicat au afectat prestigiul justiţiei.
 
Purtătorul de cuvânt al IJ, Tamara Manea, a declarat luni pentru  AGERPRES că Inspecţia Judiciară a finalizat verificările, în urma  sesizării CSM, privind apărarea independenţei DNA faţă de declaraţiile  lui Nicuşor Constantinescu şi faţă de poziţia CJ Constanţa exprimată  printr-un comunicat iar concluziile sunt că acestea au afectat  prestigiul justiţiei şi au fost de natură să conducă la afectarea  încrederii în actul de justiţie.
 
În 16 ianuarie, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis  sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru efectuarea de verificări privind  apărarea independenţei DNA faţă de declaraţiile şefului CJ Constanţa,  Nicuşor Constantinescu, şi faţă de poziţia Consiliului Judeţean  Constanţa exprimată printr-un comunicat.
 
Procurorul Oana Schmidt-Hăineală a cerut atunci plenului CSM să fie  suplimentată ordinea de zi a şedinţei cu sesizarea Inspecţiei Judiciare  pentru efectuarea de verificări privind apărarea independenţei DNA faţă  de declaraţiile şefului CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu.
 
În 15 ianuarie, CJ Constanţa, printr-un comunicat, condamna cu  'tărie acţiunea vădit abuzivă şi inumană' efectuată de mai multe  persoane neidentificate asupra preşedintelui Nicuşor Constantinescu.
 
'Ca urmare a succesiunii faptelor întâmplate, considerăm că acţiunea  de azi este abuzivă, nelegală şi face parte din războiul politic pe  care DNA-ul condus de Traian Băsescu îl duce împotriva oamenilor  politici ai USL. Presedintele CJ, Nicuşor Constantinescu, cere  Parlamentului României desfiinţarea prin lege a Direcţiei Naţionale  Anticorupţie, un aparat odios de poliţie politică aflat la îndemâna lui  Traian Băsescu şi care s-a plasat prin acţiunile sale deasupra justiţiei  române şi a statului de drept', se aprecia în comunicatul CJ Constanţa.
 
Preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a declarat în 15  ianuarie, la ieşirea din sediul Serviciului Judeţean al DNA, unde a fost  dus pe bază de mandat pentru audieri, că ceea ce i se întâmplă este 'un  abuz', susţinând că a fost luat cu 'japca' pentru a i se aduce la  cunoştinţă că este învinuit de abuz în serviciu cu privire la realizarea  unor proiecte judeţene.
 
'Este un abuz ceea ce mi se întâmplă. Este o acţiune politică a DNA  Bucureşti. (...) Astăzi eu am fost tratat ca un animal, ca un criminal',  a afirmat Constantinescu, adăugând că nu a fost citat să se prezinte la  DNA.
 
El a mai declarat că DNA este o instituţie care ar trebui desfiinţată.
 
'Aceşti angajaţi, procurori şi poliţişti DNA şi cu poliţia politică  de la Bucureşti fac ce vor în continuare, nu contează că e USL la  guvernare. Toţi ar trebui daţi afară, ar trebui desfiinţată această  instituţie politică DNA', a spus Constantinescu.
 
Procurorii DNA din Constanţa au început urmărirea penală faţă de  preşedintele CJ Constanţa pentru şase infracţiuni de abuz în serviciu  contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau  pentru altul avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale, cu consecinţe  deosebit de grave.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
 
 
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
        