Cum au redevenit competitive companiile energetice românești

| 18 feb, 08:12

În ultimii doi ani am asistat la relansarea companiilor de stat românești din domeniul energiei, care în sfârșit au început să aibă profituri pe măsura lor. Ani întregi acestea au fost căpușate fără milă, din profiturile lor alimentându-și conturile din paradisuri fiscale așa-ziși oameni de afaceri.

Cel mai cunoscut caz este cel al Hidroelectrica. Compania supranumită „Perla industriei energetice românești” prezenta la final de an, până la intrarea în insolvență și rezilierea forțată a contractelor extrem de păguboase cu băieții deștepți din energie, rezultate dezastruoase. De la profituri de doar câteva milioane de euro sau chiar pierderi, Hidroelectrica a ajuns la rezultate record în mai puțin de 3 ani. Hidroelectrica a încheiat exercițiul financiar 2014 cu cea mai mare cifră de afaceri din istoria companiei, de 3,4 miliarde lei, cu cel mai mare profit înregistrat vreodată, de 1,2 miliarde lei și cu cel mai mic preț de producție din ultimii 5 ani. De asemenea, în perioada 30.06.2012- 31.12.2014 Hidroelectrica și-a redus datoriile cu 82%, repectiv de la 4,3 miliarde lei la 775 milioane lei. Comparați aceste date cu cele din 2011, când profitul companiei a fost jenant, de doar 15,7 milioane de lei, de aproximativ 90 de ori mai mic decât cel de anul trecut. Performanța este grăitoare și dacă o comparăm cu anul 2010, un an ceva mai bun, în care compania a avut 292,3 milioane de lei profit. Mai interesant este faptul că în 2010 compania a produs mult mai mult decât în 2014, 19,8 TWh, față de 18,4TWh. Așadar, an de an, între 1,2 mld și 900 de mil lei erau sifonate din conturile companiei în buzunarele unor băieți deștepți, așa cum au fost denumiți generic.

O altă companie de stat care a înregistrat profituri record anul trecut este Electrica. Față de 2013, 2014 a fost un an de șase ori mai bun pentru cei de la Electrica. Compania a încheiat primul an pe bursă cu un profit de 280,4 milioane de lei. De asemenea, lichiditățile companiei au crescut cu peste un miliard de lei faţă de anul anterior, la 1,2 miliarde de lei, prin injecţia lichidităţilor strânse în oferta publică iniţială, în timp ce datoriile totale au scăzut la 96,8 milioane de lei, aproape jumătate faţă de nivelul din 2013.

Aceste două companii de stat sunt dovada clară că un management profesionist, corect, și un guvern bine-intenționat, cu voință politică, pot face performanță. Tot ele ne arată și dimeniunea jafului de până acum. Foarte mulți dintre cei care au ajuns miliardari peste noapte, cei care acum locuiesc în adevărate palate, au limuzine de sute de mii de euro, sau chiar elicoptere, toate acestea din afaceri cu statul, ar cam trebui să dea explicații în fața procurorilor. Cine știe ce lucruri interesante am mai afla, ce sume amețitoare s-ar vehicula. Poate așa vom afla cu exactitate la cine s-au dus banii de autostrăzi și spitale, sau de ce a fost necesară majorarea TVA și tăierea salariilor.
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ