Cum explică Predoiu scrisoarea lui Tăriceanu pentru demiterea șefelor DNA și ICCJ

| 31 mai, 10:05

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat, sâmbătă, că "atacul" venit din partea lui Călin Popescu Tăriceanu după cazul Marianei Rarinca arată că "domni sau tovarăşi, mai bine zis" din PSD şi PLR "au oarecare emoţii".

”Să nu se justifice atacurile asupra justiţiei şi credibilităţii ei printr-un caz particular. În fiecare zi, în România se judecă sute de mii de cazuri. Până una alta, justiţia română este pe un drum bun şi este în fruntea sondajelor de încredere. Cred că asta este şi problema domnului Tăriceanu şi ăsta este şi scopul celor care fac acest atac la justiţie instrumentând un caz emoţional pentru a submina încrederea în această justiţie. De ce? Pentru că acolo, în mecanismul justiţiei, sunt încă dosare importante care se procesează, fie la parchet, fie pe rolul instanţelor şi cred că o serie de domni sau tovarăşi, mai bine zis, din PSD, din partidul domnului Tăriceanu au oarecare emoţii. Atunci, e bine, preventiv, să submineze încrederea în justiţie", a afirmat Cătălin Predoiu.

În opinia lui Predoiu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, a adus beneficii imaginii României, prin activitatea din justiţie.

"În ceea ce o priveşte pe preşedinta ICCJ, să vedem ce a făcut pentru imaginea României făcându-şi meseria, nu altceva. Luaţi rapoartele de ţară pe justiţie, vedeţi cum arătau menţiunile despre ICCJ până să preia doamna Stanciu primul mandat şi vedeţi cum arată acum. O să vedeţi o diferenţă pozitivă. Una dintre problemele constante în rapoartele de ţară a fost faptul că pe rolul ICCJ erau foarte multe dosare de mare corupţie care nu se judecau şi se amânau ani de zile. Au fost cazuri celebre care au durat opt-nouă ani. Or, după preluarea mandatului de către Livia Stanciu aceste dosare nu au mai trenat, s-au judecat la timp, s-au dat soluţii", a afirmat Predoiu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ