Dacian Cioloș, de Ziua Unirii: Suntem alături de frații de peste Prut

| 24 ian, 12:51

Premierul Dacian Cioloș a declarat, duminică, în discursul susținut la manifestarea de la Iași, că România este alături de Republica Moldova, iar guvernul de la București reconfirmă sprijinul pentru aspirațiile cetățenilor acestei țări, transmite Agerpres.

Citeşte şi: Klaus Iohannis și Dacian Cioloș sărbătoresc Ziua Unirii la Iași

"Frații de peste Prut trec prin profunde provocări sociale și politice. Suntem alături de ei în această perioadă și le reconfirm sprijin pe care Guvernul îl acordă aspirațiilor cetățenilor Republicii Moldova pentru o societate care să respecte adevăratele valori civice și europene", a spus Cioloș.

De asemenea, el a afirmat că Guvernul pe care îl conduce va valorifica ideea unirii.

'În fiecare an, venim de 24 Ianuarie la Iași, pentru a evoca primul pas important în devenirea României moderne. Ideea sub care se desfășoară această sărbătoare este unire, o idee nobilă atunci, utilă și generoasă și acum. Unirea a făcut ca Principatele Române de acum 157 de ani să prindă forță în jurul unui proiect de țară. La un proiect de țară, pe alte coordonate, pornind de la alte premise, lucrăm și acum. Guvernul pe care îl conduc își propune să valorifice generoasa idee a unirii, în jurul unor principii generale și obiective larg împărtășite', a menționat premierul Cioloș.

Primul ministru a mai spus că a învățat din lecția istoriei că 'atunci când reușim să găsim obiective comune și să lucrăm în spiritul valorilor, putem să fim un stat demn și sigur pe sine' și că în România pot fi depășite 'diferențele inerente între partide'.

Premierul Dacian Cioloș participă duminică, la Iași, la manifestările organizate cu prijelul împlinirii a 157 de ani de la Unirea Principatelor.

Câteva mii de cetățeni s-au adunat în Piața Unirii din Iași pentru a asista la spectacolul folcloric, parada militară sau pentru a se prinde în Hora Unirii ori pentru a asculta discursurile politicienilor sau pentru a privi cum aceștia depun coroane de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ