Daniel Constantin: nu mai există cale de împăcare cu Dan Voiculescu
 
					Între Daniel Constantin şi Dan Voiculescu nu mai există nicio cale de împăcare. Preşedintele Partidului Conservator susţine că relaţia sa cu fondatorul PC este ireconciliabilă iar atacurile acestuia nu fac decât rău partidului. Constantin s-a declarat deranjat şi de campania mediatică declanşată împotriva sa de trustul familiei Voiculescu.
„E un conflict care exista de mai mult timp. Cred că astăzi, din păcate,  suntem într-o situaţie ireconciliabilă, eu şi Dan Voiculescu. Nu mi-am  dorit acest lucru, nu am înţeles de ce acele reacţii. Cert este că după  ce s-a întâmplat această condamnare şi după alegerile prezidenţiale s-a  început un atac, am devenit o ţintă principală, a început o campanie de  presă”, a declarat Daniel Constantin, pentru Gândul. 
Fără  a preciza concret care sunt motivele conflictului, Daniel Constantin a  declarat că nu mai există vreo cale de împăcare cu Dan Voiculescu  deoarece „s-a ajuns prea departe”.
El a admis că îi datorează  poziţia de şef al PC lui Dan Voiculescu, însă, în acest moment, partidul  trebuie să meargă mai departe prin liderii săi.
Reacţia lui  Daniel Constantin vine după ce în ultimul timp a fost ţinta mai multor  atacuri din partea celui care l-a promovat la şefia PC. Dan Voiculescu  l-a nominalizat pe Constantin drept unul dintre principalii vinovaţi  pentru condamnarea sa în dosarul privatizării frauduloase a ICA. Trustul  de presă al familiei Voiculescu a început o campanie furibundă  împotriva actualului ministru al Agriculturii.
Citeşte şi: SCANDAL de proporţii în PC, ce se întâmplă cu partidul
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
 
 
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
        