DECIZIE: Şomerii pot fi angajaţi cu contract de muncă pentru a lucra în interesul comunităţilor locale

| 10 iun, 15:59

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 288 de voturi 'pentru' şi o abţinere un proiect de lege care prevede că şomerii pot fi angajaţi cu contract de muncă, pe o perioadă de maximum 12 luni, pentru executarea de lucrări şi activităţi de interes pentru comunităţile locale de către autorităţile publice locale, de firme private sau organizaţii neguvernamentale, potrivit Agerpres.

Potrivit proiectului de lege iniţiat de deputatul UDMR Marton Arpad, şomerii pot fi angajaţi cu contract, pe o perioadă de maximum 12 luni, şi vor primi un venit pe baza acestui contract în loc să primească ajutor de şomaj sau venit minim garantat.

Perioada în care vor lucra sub acest contract va fi considerată vechime în muncă.

"Din bugetul asigurărilor pentru şomaj şi din alte surse alocate conform prevederilor legale se pot subvenţiona cheltuielile cu forţa de muncă efectuate în cadrul realizării unor programe care au ca scop ocuparea temporară a forţei de muncă din rândul şomerilor pentru executarea de lucrări şi activităţi de interes pentru comunităţile locale", prevede proiectul de lege.

Pot fi subvenţionate următoarele categorii de servicii: servicii publice de refacere şi întreţinere a infrastructurii, de ecologizare şi de realizare a unor lucrări edilitare, organizate de autorităţile publice locale, de firme private sau organizaţii neguvernamentale, cu avizul administraţiei publice locale; servicii sociale care cuprind activităţi de îngrijire la domiciliu a copiilor, bolnavilor, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, organizate de autorităţile publice locale, organizaţii neguvernamentale şi alte organisme, în condiţiile legii.

Proiectul de lege stabileşte: "cuantumul lunar al subvenţiei acordate pentru fiecare persoană încadrată cu contract individual de muncă din rândul şomerilor este: în perioada 1 aprilie-31 octombrie, 70% din valoarea indicatorului social de referinţă; în perioada 1 noiembrie-31 martie, valoarea indicatorului social de referinţă, la care se adaugă contribuţiile de asigurări sociale datorate de angajatori, aferente acestuia."

Subvenţiile se acordă angajatorilor, inclusiv societăţilor comerciale sau regiilor autonome de interes local sau judeţean, din bugetul asigurărilor de şomaj.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ