Din cauza incompatibilității lui Iohannis, liberalii adorm și se trezesc cu gândul la ÎCCJ

| 08 oct, 2014

Purtătorul de cuvânt al PNL, încântătoarea și eleganta Alina Gorghiu ieșit de curând din conul de umbră în care părea pierdută în ultima vreme, cu o declarație ușor confuză despre condamnarea senatorului Sorin Roșca Stănescu la 2 ani și 4 luni de închisoare cu executare în dosarul Rompetrol.

Taxată prompt în presă ca gafă, zicerea Alinei Gorghiu a cam amestecat borcanele cu zacusca juridică a partidului când Alina Gorghiu a declarat la B1Tv, pe cazul SRS: ”Nu comentez deciziile luate de Înalta Curte”. Confuzia sesizată de presă ar fi între Curtea de Apel București, care l-a judecat pe fostul consilier al lui Crin Antonescu și Înalta Curte de Casație și Justiție, care se ocupă de procesul de incompatibilitate pe care liderul PNL, Klaus Iohannis îl are cu ANI.

Cum Alina Gorghiu ne este mai mult decât simpatică și cum distinsa purtătoare a complexelor explicații liberale este de profesie avocat, considerăm că orice confuzie făcută de aceasta între cele două instanțe este exclusă. Pur și simplu, considerăm că Alina Gorghiu a luat mai mult decât în serios morala formulată printre rânduri de el lider maximo Iohannis și către formațiunea liberală, când i-a reproșat lui Antonescu lipsa de dispoziție și implicare în susținerea propriei candidaturi. Ca atare, Alina Gorghiu se dedică 100% generalului Iohannis și a rămas atât de preocupată de procesul acestuia cu ANI încât adoarme cu gândul la ÎCCJ și se trezește tot așa...

Pe lângă toate acestea, expuse mai sus, până unde să mergem cu pretențiile și intransigența juridică într-un partid care nu are nici președinte legitim sau statut în regulă de atâta profesionalism juridic...
loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
09 oct, 2014
ferenci catalina
nu cred ca iese fum fara foc...
Monica Macovei, fostul ministru al Justiției, consideră că declarațiile lui Victor Ponta din Dosarul Lukoil au o justificare ilicită. Macovei acuză că premierul Ponta ar fi primit apartamente din partea rușilor de la Lukoil.
Mai mult, Macovei spune că Ponta, cu ajutorul Procurorului General al României, Tiberiu Nițu, și a soției acestuia, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, au pus presiune pe procurori pentru ridicarea parțială a sechestrului la rafinăria Petrotel Ploiești.
”Victor Ponta a primit apartamente luxoase de la Lukoil sau prin interpuși sau alte bunuri. Familia Nițu lucrează împotriva justiției, lucrează cu politicul. Soția sa a făcut presiune pe procurori pentru a ridica sechestrul la Lukoil. Ea e șefa acelor procurori care lucrează la caz. Ponta poate fi judecat pentru obstrucționarea justiției, pentru complicitate. El l-a ales pe Putin și este trădare națională.”, a spus Monica Macovei la B1 TV.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ