Dîncu: Ne-ar plăcea ca întreg statul român să fie la nivelul la care se află instituţia militară

| 24 noi, 20:01

Senatorul PSD Vasile Dîncu, propus pentru funcţia de ministru al Apărării, a afirmat, marţi, la audierile din Parlament, că i-ar plăcea ca statul român să fie la nivelul la care se află instituţia militară naţională în prezent.

"Aş vrea să spun că Armata României se află în acest moment în ceea ce priveşte modernizarea ca instituţie, prin decizii, pregătire profesională, implicare în societate, relaţii internaţionale, mult peste alte componente ale societăţii. Ne-ar plăcea ca întreg statul român să fie cel puţin la nivelul la care în acest moment se află instituţia militară din România", a afirmat Dîncu.

El a vorbit şi despre implicarea României în NATO. "E uşor să îţi pui insigna NATO la rever sau să scrie în CV că ai făcut foarte multe simpozioane sau ai fost la cursurile NATO, dar cred că pe noi ne defineşte şi ceea ce facem", a transmis senatorul PSD.

Potrivit acestuia, România are "atâta Apărare câţi bani" are.

Vasile Dîncu a subliniat că în privinţa achiziţiilor militare va trebui găsită o formulă pentru offset "funcţională", adăugând că în acest domeniu este nevoie de "mai mult curaj" la negocieri.

El s-a referit şi la nevoia de personal militar superior estimărilor. "Au fost făcute într-o perioadă de pace acele estimări. (...) În Germania se discută că este nevoie de efective diferite, de un număr mare, dar e vorba şi de calitate, de alt tip de formare", a punctat ministrul propus.

Totuşi, a arătat Dîncu, "despre stagiul militar obligatoriu nu se discută în acest moment", deşi sunt ţări care abordează, în alte formule, acest lucru.

"Dar, nu este cazul la noi. (...) Nu cred că avem în acest moment analize care să ne spună că este nevoie de acest lucru. Este nevoie de o resursă umană mai diversificată şi mai bine formată", a explicat senatorul.

În opinia sa, în prezent, există "un paradox" în ceea ce priveşte pensiile militarilor. "Avem foarte multe inechităţi în sistem", a menţionat Dîncu, care a completat că pensiile militare nu trebuie raportate la contribuţie.

"Nu cred că pensiile din sistemul militar trebuie acordate pe contributivitate, tocmai pe acest principiu că ei nu pot să facă alte activităţi în afară de această activitate şi statul poate să compenseze", a arătat Vasile Dîncu.

El a primit aviz favorabil în comisiile parlamentare de specialitate reunite pentru funcţia de ministru al Apărării.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ