DNA a dispus disjungerea şi continuarea urmăririi penale faţă de Ioan Oltean pentru trafic de influenţă

| 03 aug, 17:05

Procurorii DNA au dispus disjungerea cauzei şi continuarea urmăririi penale faţă de Ioan Oltean pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, în dosarul privind acordarea unor despăgubiri supraevaluate în care deputatul a fost deja trimis în judecată.

Procurorii au dispus disjungerea cauzei şi în ceea ce-l priveşte pe omul de afaceri Mihai Rotaru, suspectat de cumpărare de influenţă. 

"În dosarul mediatizat prin comunicatul (...) din data de 29 iulie 2016, s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea urmăririi penale faţă de inculpaţii Oltean Ioan, deputat în Parlamentul României la data faptelor şi în prezent, pentru infracţiunea de trafic de influenţă şi faţă de Rotaru Mihai, om de afaceri, pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, deoarece nu a fost posibilă finalizarea urmăririi penale, având în vedere comisiile rogatorii dispuse în cauză şi imposibilitatea obiectivă de administrare, până la acest moment, a tuturor probelor. Raportat la actele procedurale efectuate în cauza disjunsă, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare", se precizează într-un răspuns al DNA transmis miercuri la solicitarea Agerpres. 

Deputatul Ioan Oltean a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie alături de Crinuţa Dumitrean, fost preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, într-un dosar privind acordarea unor despăgubiri supraevaluate pentru un teren din municipiul Piteşti, prejudiciul ridicându-se la aproape 100 de milioane de lei. 

Ioan Oltean este acuzat de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, iar Crinuţa Dumitrean de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. 

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată şase inculpaţi care erau la data comiterii faptelor membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, dar şi omul de afaceri Mihai Rotaru, deferit justiţiei pentru complicitate la abuz în serviciu.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ