Dosar penal după ce zeci de persoane s-au îmbolnăvit din cauza apei de la robinet

| 26 mar, 2014

Poliţia Dâmboviţa a deschis dosar penal pentru infracţiunea de "infectare a apei", după ce zeci de persoane din comuna Aninoasa au ajuns la spital cu simptomele bolii diareice după ce au consumat apă potabilă, urmând să fie stabiliţi vinovaţii şi propusă soluţia legală.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa a anunţat, miercuri, că poliţiştii de la postul din localitatea Aninoasa s-au sesizat din oficiu şi fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "infectare a apei", dosarul fiind deschis după ce zeci de persoane au ajuns, în decurs de câteva zile, la spital cu simptomele bolii diareice acute.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, Adelina Torcică, a declarat corespondentului MEDIAFAX că poliţiştii cercetează în prezent împrejurările în care s-a produs fapta, urmând să fie stabiliţi vinovaţii şi propusă soluţie legală prin Parchet.

Compania de Apă Târgovişte, care furnizează apă potabilă în localitatea Aninoasa, dar şi în alte localităţi din Dâmboviţa, inclusiv Târgovişte, a explicat, prin intermediul unui comunicat de presă, că în urma unei intervenţii la reţeaua de alimentare din zona de est a municipiului Târgovişte pe reţeaua de alimentare cu apă a oraşului "au apărut mai multe avarii din cauza vechimii reţelei", iar la reluarea alimentării cu apă reţeaua a fost spălată în zona intervenţiei, fiind crescută doza de clor folosită la ieşirea din staţiile de apă.

"Este posibil ca în această zonă să existe unele spărturi pe reţeaua de apă ce au putut duce la infiltraţii şi infestarea locală a apei la oprirea livrării acesteia. Ca urmare a celor constatate s-a luat măsura ca, în regim de urgenţă, să se înlocuiască un tronson de reţea de aproximativ 200 de metri în zona pasarelei menţionate", susţin reprezentanţii companiei de apă Târgovişte în documentul citat.

Conducerea Companiei de Apă Târgovişte nu precizează motivul pentru care compania nu a anunţat autorităţile din domeniul sănătăţii publice despre neconformităţile descoperite în calitatea apei, aşa cum au acuzat reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa, care au amendat compania cu 35.000 de lei, aceasta fiind amenda maximă ce a putut fi aplicată.

Conform datelor furnizate, miercuri, de DSP Dâmboviţa, în intervalul 22-25 martie s-au prezentat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, la secţia boli infecţioase, la unitatea de primiri urgenţe şi la pediatrie, 56 de pacienţi, între care 26 copii şi 30 adulţi. Au fost internaţi cinci copii şi şase adulţi, restul persoanelor primind tratament ambulatoriu. De asemenea, alţi 34 de pacienţi au mers la medicii de familie din Aninoasa, acuzând probleme digestive după ce au consumat apă.

Analizele făcute pe probele prelevate de DSP Dâmboviţa din apa furnizată în Aninoasa au arătat că trei probe sunt conforme, iar una neconformă cu prevederile legale privind apa potabilă, urmând ca miercuri să fie recoltate noi probe de apă în vederea analizării.

"Compania de Apă Târgovişte nu ne-a informat asupra măsurilor tehnice în scopul protejării sănătăţii populaţiei consumatoare, deşi au fost atenţionaţi în repetate rânduri privind obligativitatea comunicării neconformităţilor la parametrii analizaţi în cadrul monitorizării de control. (…) Sancţiunea este maximă având în vedere gravitatea fenomenului prin impactul asupra stării de sănătate a populaţiei", preciza DSP Dâmboviţa.

Compania de apă Târgovişte este, potrivit site-ului oficial, o societate comercială la care acţionar majoritar este Consiliul Local Târgovişte, acţiuni în companie deţinând de asemenea Consiliul Judeţean Dâmboviţa, dar şi consiliile locale ale 18 oraşe şi comune din judeţ.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ